joi, 10 aprilie 2014

Vasile Ivașca, Despre stările de conștiință superioară„Chitakasha”și „Jnana”. Purificarea cu ajutorul Mari Zeițe Kundalini și Pranei Shakti în chakra„superioară Ajna”. A treia lecție de Zeificare.

Yoghin Vasile Ivașca în postura diamant.

Yoghin Vasile Ivașca la absolvirea școli profesionale în 1964.

Yoghin Vasile Ivașca împreună cu Marii Zeii.

Am pătruns într-o nouă lecție a prezentări stărilor de„conștiință superioareși anume purificarea cu ajutorul Mamei Kundalini și a Pranei Shakti la nivelul chakrei Ajna. Din lecția de data trecută am rămas dator să vă mai zic ceva despre ajutorul care l-am cerut Eu de la Mari Zeii și Zeițe.
Așa cum v-am arătat în lecția de data trecută eu am cerut prin mantră ajutorul Marelui Zeu Ganesha și în final l-am obținut. Începând din 12. 12. 1996 puternica mantră„GAM” a vibrat puternic în corpul meu subtil și vibrația va fi eternă în mine. Aceasta este mantra(bija-mantra) Marelui Zeu Ganesha(fiul lui Tati Shiva, simbolul și sponsorul„Yogăi Noastre”). Ga, înseamnă Ganesha. Bindu(litera M)este cel care înlătură suferința. GLAUM aceasta este tot o mantra a Marelui Zeu Ganesha(fiul lui Tati Shiva, simbolul și sponsorul„Yogăi Noastre”). Ga, înseamnă Ganesha. La înseamnă„cea ce cuprinde”. Au, înseamnă strălucire sau sclipire. Bindu(litera M) este cel care înlătură suferința. V-am repetat din nou înțelesul celor 2 mantre ca să vă dați seamavibrația Mantrei(forța Mantrei) este aceiași cu sfera de conștiința a Marelui Zeu Ganesha. În termeni umani are aceiași înțeles cu„Sala de conștiință” unde dumneavoastră vreți să ajungeți. Știu că spuneți că e foarte greu și imposibil de atins această conștiință, dar v-am spus că și eu am făcut 4 întrupări yoga în India unde am realizat starea de„Nirodhika” și în această întrupare am 66 de ani și tot timpul yoga am făcut. Pentru a obține bunăvoința Zeilor Medii(Indra, Varuna, Agni, Vayu), am executa Likhita Japa și manasika cu următoarele mantre: LAM, VAM, RAM, YAM, HAM, aproximativ de 300000 de ori pentru fiecare mantră. Aceste procedee yoghine le-am executat până în 6. 07. 2003. Și am continuat cu ele până când am simțit și auzit cum aceste mantre vibrau permanent și etern în corpul meu subtil. Am luat toate caietele și le-am pus în dulapurile unde eu stau toată ziua. Am încercat să integrez aceste mantre care vibrau în corpul meu subtil într-un program ordonat subtil. Am început cu mantra OM, HAM, YAM, RAM, VAM, LAM, GAM și am terminat cu mantra SOHAM(Eu sunt El, se referă la Tati Shiva). Totuși la sfârșit am mai pus terminațiile: HUM, SVAHA, PAHAT. Am pronunțat mental (manasika) timp de un an, în această ordine(din luna septembrie 2003 până în septembrie 2004). După un an am reușit ca Mami Kundalinielaboreze un program subtil cu aceste Mantre. Care acum sunt: OM, HAM, YAM, RAM, VAM, LAM, GAM, SOHAM, HUM, SVAHA, PAHAT. Cum se desfășoară acum în corpul meu subtil acest ansamblu de mantre. Prima dată începe cu OM și se termină cu PAHAT și iar începe cu OM și se termină cu PAHAT și așa până la infinit, fără ca eu să depun vreun efort, totul face Mami Kundalini. Cu timpul am mai adăugat mantre și azi acest ansamblu de mantre este format din 24 de Mantre care vibrează în mod continuu și etern în corpul meu subtil. Acest lucru se poate simți dacă eu pun mâna pe cineva sau sunt atins de o persoană. Totuși în corpul meu subtil mai vibrează și cele 10 note ale Pranavei OM. Un yoghin care are purificat auzul subtil, le aude pe toate și poate să le corecteze dacă simte ceva greșit.
Am cerut ajutor Marilor Zeițe : Mami Kundalini, Mami Parvati, Mami Siddha Kali, Mami Găuri, Mami Durga, Mami Bhuvaneshvari, Mami Maha Kali, Mami Maha Lakshmi, Mami Sarasvati. Cum am cerut acest ajutor prin următoarele cuvinte ; Mami Kundalini te rog pune călcâiul piciorului Tău Divin pe Sahasrara mea și introdu în ea vibrațiile domniei Tale, te rog Mami Kundalini fă ca aceste vibrații vibreze etern în Sahasrara mea. Mami Parvati te rog pune călcâiul piciorului Tău Divin pe Sahasrara mea și introdu în ea vibrațiile domniei Tale, te rog Mami Parvati fă ca aceste vibrațiivibreze etern în Sahasrara mea. Mami Siddha Kali te rog pune călcâiul piciorului Tău Divin pe Sahasrara mea și introdu în ea vibrațiile domniei Tale, te rog Mami Siddha Kali fă ca aceste vibrațiivibreze etern în Sahasrara mea. Și în acest mod am continuat cu toate Marile Zeițe: Mami Găuri, Mami Durga, Mami Bhuvaneshvari, Mami Maha Kali, Mami Maha Lakshmi, Mami Sarasvati, te rog pune călcâiul piciorului Tău Divin pe Sahasrara mea și introdu în ea vibrațiile domniei Tale, te rog rog Mare Zeiță fă ca aceste vibrațiivibreze etern în Sahasrara mea. Am continuat cu aceste cereri până am simțit că acolo vibrația s-a schimbat în bine, totuși din când în când mai ceream și alte binecuvântări de la Marile Zeițe. În cazul Marilor Zeii, am căuta să am relații bune cu Bagavan Brahma. Dar totuși relațiile au fost foarte tensionate, întrucât Domnia Sa emană și coordonează elementul subtil pământ. Și ce divergențe erau între noi, baloane rotunde de la degetele groase ale picioarelor, blocajul Lalanei, blocajul articulațiilor unde existau depuneri de acid uric, în sistemul osos erau mari depuneri de calciu și lipsa magneziu etc. Toate aceste divergențe au făcut ca relația mea cu Bagavan Brahmanu fie una bună, dar nu îl uram pe Bagavan Brahma. Referitor la relația mea cu Bagavan Vishnu a fost una din cele mai proaste. În acest caz eu îl acuzam pe Bagavan Vishnu domnia Sa în calitate conducător a lui sattva guna, mi-a făcut cele două baloane rotunde, mi-a blocat puternic Svadisthana, a făcut depunerile de acid uric în articulații și a făcut o formidabilă strângere în Lalana chakra etc. Așa direct nu îl puteam acuza pe Marele Zeu, dar am zis că programele subtile elaborate de domnia Sa au dus la aceste strângeri și blocaje în corpul meu subtil. În acele timpuri eu așa gândeam,domnia Sa fiind coordonatorul chakrei Svadisthana, care este strâns legată de Muladhara face ca toate divergențelor pe care le am eu cu Bagavan Brahma să le am și cu domnia Sa. Ura mea față de Bagavan Vishnu era asemănătoare cu ura din India, între devoți Zeului Shiva și Zeului Vishnu(acești devoți se urăsc foarte tare încât se și omoară între ei). Mai există o ură înverșunată față de Marii Zeii la marele Gutama Buddha și în religia budistă(acum mulți devoți ai budismului folosesc mantre a Marilor Zei). Totuși avansând eu și mai mult în yoga și primind o serie de puteri asupra Marilor Zei am zis hai să caut să îmi îmbunătățesc relația cu Bagavan Vishnu. Deci ca lege generală vă spun, nu puteți să aveți pretenția de a ajunge între Mari Zeii și să urâți pe unul dintre Ei. Într-o dimineață a anului 2003 sau 2004(nu îmi amintesc precis) mergând la serviciu a început să plouă și l-a rugat pe Bagavan Vishnuoprească ploaia și după 15 minute ploaia s-a oprit. Vreau să arat că în acele timpurii eu ca nivel yoghin mă aflam pe cea mai înaltă treaptă yoghină starea„Unmană”. Să vă spun și câteva cuvinte despre starea Unmană ultimă care apare după Samană. Yoghinul care practică 5 ore pe zi Pranayama, are mantre întreținute, are perfecțiune în executarea procedeelor yoghine(nu perfecțiune fizică ca gimnastica ci perfecțiune în pornirea și funcționarea energiilor subtile), va ajunge după mult timp la următoarele stării; cinci stări pregătitoare(în care se poate intra și cădea); 6. Nirodhika, în care odată intrat nu mai poți cădea, 7. Nada, 8.Nadanta , 9.Shakti, 10. Vyapini(vyapika), 11. Samană, 12. și ultima Unmană. Despre toate aceste stări vom vorbi altădată. Să spunem ceva despre starea„Samană”, această stare rezidă în vârful firului de păr și are vibrația subtilă 1/256 dintr-o mantră. În această stare yoghinul se vede într-o confuzie adică el ar fi egalul lui Tati Shiva. Iar starea de Unmană, rezidă în vibrația care o are yoghinul, în ultima parte a firului de păr și are valoarea de 1/512 dintr-o mantră. În această stare yoghinul îl vede pe Tati Shiva peste tot și în toate. Yoghinul verde vibrația chakre-lor, vede dacă o chakră este blocată și mult alte puteri ascunse. Această stare îi permite yoghinului primească mesaje de la Marii Zeii și să transmită mesaje către Marii Zeii. Și în dimineața zilei când eu l-am rugat pe Bagavan Vishnuînceteze ploaia până la oprirea ploi mi-a venit următorul mesaj citez„Eu nu sunt vinovat(adică Bagavan Vishnu), Eu mi-am făcut numai datoria de Mare Zeu și coordonator a lui„sattva guna”. Și să încetez cu acuzele la adresa Domniei Sale, pentru că sunt nefondate și principalul vinovat pentru ce mi-se întâmplă mie sunt numai Eu. Am căutat să găsesc multe lămuriri, dar nici una care era în cărțile de yoga și care le știam eu până atunci nu se potriveau. Și ca să mă lămuresc am început să măresc numărul de ore dedicat lui Jnana Yoga. Să luăm un exemplu un program practic de prindere a unui iepure sau unui câine cu un laț. Aveam și noi la vie un teren cu varză și acolo după ce plecam noi acasă veneau iepuri să mănânce varză și ce am zis eu ca copil hai să pun un laț să prind un iepure. Totuși programul meu nu a dat roade și l-am abandonat. Și eu mi-am zis hai să îl aplic acasă cu câini, pentru că aveam un gard cu o gaură la mijloc pe unde treceau câini mai mici. Am pus eu lațul, dar nu am prins nimic la început, dar într-o noapte a întrat un câine și nu a mai putut ieși din laț. Toată noapte el s-a smucit în laț, a lătrat el mult și bine s-a smiorcăit el mult și bine, dar de ieșit nu a mai putut ieși. Dimineața vine taică meu și îmi zice„ce ai făcut ocolo la gard, pentru că a venit proprietarul câinelui și la scos de acolo”. Toată noaptea câinele a fost în chinuri groaznice, pentru că eu îi concepusem un„program de suferințe” în așa fel încât el singur nu era capabil se„elibereze”. Și acum să revenim la„programele de suferință a lui Bagavan Vishnu”. Am spus că absorbția gazelor și fecalelor în intestinul gros duce la îngroșarea coapselor(celulită). Care dacă va continua mai multe întrupări va duce la formarea baloanelor rotunde(cu centru de greutate în degetul gros). Iar aceste baloane rotunde avute în mai multe întrupări, va duce în final la incapacitate de a mai putea umbla și la amputarea picioarelor. Să mai luăm un exemplu cu fumători ei cred că fac bine și prin fumat ei se relaxează se calmează. La atelierul de proiectare unde lucram eu, aveam un loc special pentru fumători, nu am intrat niciodată acolo. Erau două motive care m-au făcut să nu intru acolo. Primul motiv era că într-un loc cu fumători Prana se împuținează foarte mult. Eu făcând mult timp pranayama simțeam că mă sufoc nu am aer(mă simțeam ca și peștele pe uscat) în acele fumătorii. O persoană care stă mult timp într-un mediu cu fumători, în învelișul de pranayama a lui se formează găuri prin care pătrund bacterii și virușii, care ulterior îi vor produce multe bolii. Al doilea motiv este că corpul persoanelor care fumează și stau într-un mediu cu fumători emană un miros specific fumătorilor. În unele cazuri eram obligat să merg între persoane care fumau aceștia fiind unchiul Abrudan Vasile și mătușa Lavinia. Când ajungeam acasădezbrăcam de haine și le întindeam pe balcon până a doua zi. Deci nici hainele nu le puteam ține pe mine, acest lucru se datora faptuluiaveam un nivel ridicat de Prana în învelișul de pranayama. Tot acest fum și miros de țigară Zeii Medii trebuie să-l înlăture, adică să facă un filtraj și după aceia o transformare a nicotinei în ceva folositor. Toate persoanele care practică fumatul, să fie totuși pedepsite Bagavan Vishnu împreună cu Mari Zeii a elaborat programe subtile pentru pedepsire acestor persoane. Acest programe acționează foarte lin încât cel care fumează nu-și dea seama de pericolul care îl pândește. Când noi vedem că o persoană are cancer, sau altă boală la plămâni datorită fumatului, acest lucru ne arată că el a mai fost fumător și în întrupările trecute. Vom mai vorbi și despre alte programe subtile de„pedepsire a ființelor umane” cu ocazia altor lecții. Relații foarte bune am și am avut cu Bagavan Rudra și Bagavan Sadashiva.
Și acum într-un tabel să spun ceva pe scurt despre Ajna Chakra să ne amintim ce am spus la chakr-ele superioare.
  Ajna chakra este un lotus de culoare albă, situat puțin mai deasupra sprâncenelor, aflat în canalul central Sushumna nadi, fiind a șasea chakră de la bază. Tattva chakrei Ajna este„mentalul subtil
  Lotusul Ajnei are două petale, pe fața cărora se află varna-e de culoare roșie și au deasupra, pe Bindu : HAM și KSHAM. Ajna chakra mai este numită Mukta Triveni întrucât de la ea pleacă spre Muladhara cele trei canale principale subtile, Sushumna, Pingala și Ida și în acest caz cele trei Mantre ale lui Ajna sunt și Mantr-ele de celor trei canale subtile. În pericarpul lotusului se află regiunea lui Manas(mentalul subtil) sub forma unui triunghi cu vârful în jos(yoni), în interiorul triunghiului se află Itara-Shiva în formă de phallus.
Chakra
Număr petale
Zi
Plane-tă
Piatră
Culoare
Bija Mantra
Element subtil
Ajna
2
Duminică
Neptun
Diamant
Albă
OM
Mentalul (Manas)
  Zeitatea supremă a acestei chakre este Parama-Shiva, care are forma de lingam, culoare albă, trei ochi și radiază puternic străfulgerări luminoase, consoarta domniei Sale este Marea Zeiță Siddha Kali. În interiorul triunghiului din Ajna se mai află Pranava Om”,ce se aseamănă cu o flacără ce radiază cu putere. Pranava reprezintă mintea superioară(buddhi tattva) și deasupra ei se află jumătatea Luni în creștere, peste care se află Bindu (Ma-kara). Deci Pranava se formează din jumătatea Luni (Nada) la care se adaugă Bindu și astfel AUMdevine OM”(AU în transcrierea sanscrită formează „O”,cea dea treisprezecea vocală). În vârfurile triunghiului din pericarp se află plasați cei trei Mari Zeii, Brahma(raja guna), Vishnu(sattva guna) și Rudra(tamas guna), deci cele trei gune își au sediul în această chakră. Blocarea lui Ajna peste o anumită limită, duce la mari dureri în cap, apariția capului greu, datul din cap când fugim, cu greu putem să avem o judecată corectă(omul parcă se lăuzește) și nu poate duce o judecată îndelungată(obosește mental repede).
C      Zeiță a cunoașteri în pericarpul Ajnei o avem pe Zeița Hakini.
Despre Prana Shakti ce spunem noi în Yoga Noastră, că este emanată de Tati Shiva(Brahman) și nu este o gună(calitate) și este înzestrată cu conștiință Divină(a se deosebi de conștiința umană). În acest caz Prana Shakti care acționează într-o Galaxie, într-un sistem Planetar, la nivelul corpului uman, la nivelul corpului unui animal, la nivelul Mamei Pământ(Bhumni Devi) este aceiași, dar Ea face funcții diferite. Totuși eu v-am spus că la nivelul ființei umane„Prana amestecată” cu toate energiile umane cu toate mirosurile o vom numi”Energie Biologică” așa cum spun medicii. Iar Prana amestecată cu toate energiile perverse o vom numi„Energie Psihică ” așa cum spun medici psihiatri. În acest caz noi spunem în yoga, că Tati Shiva(Brahman) a înzestrat-o cu o asemenea conștiință Divină , încât Prana Shakti recunoaște ce a proiectat Tati Shiva(Brahman) în acea structură și execută lucrarea. Totuși Prana Shakti în procesul creației se consumă și devine o energie reziduală în-capabilăefectueze funcțiile acolo unde se află.
Exemplu Prana Shakti care lucrează în Ajna chakra, după ce își efectuează munca, rămâne un rezidiu de Prana care se depune în jurul chakrei sub forma a două baloane, producând acel dat din cap. Aceste două baloane formate din Prana Reziduală, nu mai au conștiință să conducă procesele mentale din centru de comandă(Ajna), de aceia sunt depozitate acolo. Un om care are baloane mari pe Ajna e puternic stresat, mentalul lui funcționează greoi și cu intermitență. Totuși aceste baloane îi dă celui care le are un ego puternic cu care își poate învinge adversari politici.
Când am spus că funcționează cu intermitență Ajna chakra, cum se manifesta acest fenomen. În toți ce 7 ani de școală petrecuți în satul Josani și toate lucrările mele la limba Româna erau pline de greșeli de ortografie, dezacord subiect cu predicat, mâncam litere, lipseau cuvinte din propoziție etc. Șă luăm un exemplu o lucrare de dictare de la literatură în clasele 1 până la 3. Să explicăm cum funcționează prompterul nostru de la calculatorul nostru. Să știți că funcționează tot cu intermitență. Să zicem când e linie e de-blocat, iar când nu se vede e blocat. În acest caz dacă profesorul care dicta lucrarea, repeta numai de două ori ; ce se întâmpla cu mine, când eram blocat mâncam litere și pierdeam din text; iar când eram de-blocat scriam normal și astfel la corectare a lucrări, jumătate din lucrare era numai roșie. Să mai arat încă un fenomen care se întâmpla : dacă profesorul repeta numai odată eu puteam să rețin numai prima parte a dictări, iar partea de la mijloc o uitam, iar sfârșitul nu îl auzeam. Să spunem că profesorul dicta de două ori, în acest caz eu puteam să rețin corect prima parte. Pentru că o auzeam a doua ori, ce nu rețineam de prima dată rețineam a doua oară. Dar acum eu rețineam bine partea din mijlocul lucrări, iar partea de sfârșit uitam de ea. Dar în timp ce eu mă chinuiam cu partea a doua din prima dictare, profesorul dicta partea a doua a lucrări, iar eu nu eram atent decât la repetare, în acest caz puteam să rețin din lucrare foarte puțin. Pentru că el dicta mai departe și eu eram concentrat pe lucrarea din spate. În acest caz mentalul meu(Ajna) funcționa nu numai cu intermitență, ci și cu o fază în urmă. Despre funcționare greoaie a Ajna chakra spun următoarele cuvinte; are o viteză mică a sincronismului dintre mine și profesor; are o memorie slabă(puțini biți), incapabilărețină o frază întreagă etc. În această chakră se producea o solicitare de efort maxim. Eu căutam să fac mari eforturi să scap de acea solicitare de intermitență, dar era imposibil. Acest lucru era consecința faptului că profesorul era totdeauna cu o fază și jumătate înaintea mea. Astfel centru de comandă(Ajna) se încălzește puternic și pe cum dictează profesorul îi scade vizibil randamentul, iar lucrarea devin toată roșie(plină de greșeli). La aducerea lucrărilor corectate, profesorul arătă în fața clasei toată lucrarea mea eroșie, la care domnia sa mă apostrofeazăde ce nu ești atent”„ de ce mănânci litere”„ de ce mănânci cuvinte”„ de ce pierzi idei”, de ce și de ce etc. La toate aceste apostrofări nu am avut nici un răspuns de dat, eu credeam că îmi spune el profesorul, fiind că se crede așa de deștept. Domnilor„academicieni, profesori și alți mari poeți ai literaturi Românespuneți-mi un sfat cum să scape elevul din așa chinuri.
Văzând că nu am nici un ajutor și nu aveam nici un răspuns la problema greșelilor de ortografie, am căutat pe parcursul anilor să merg la medic să îmi dea un răspuns, la care medicul meu de familie doamna doctor Vamoșiu mi-a zis că ea nu e credincioasă și că nu crede în yoga. Am făcut lecții de dictare cu unchiul Moldovan Ion și totul a fost în zadar. Concluzia a fost că ceva mă depășește ca înțelegere umană și depășește și cunoașterea medicală. În final toată strădania mea mi-a confirmat, să caut răspuns numai în procedeele yoghine și mai mult în Jnana Yoga și nicăieri în altă parte.
Să mai spun ceva despre cele două baloane ale lui Ajna chakra; sunt formate din Prana Reziduală; trebuie să se scurgă prin canalele Ida și Pingala până în Muladhara; iar de aici prin canalele subtile ale picioarelor și a tălpilor, trebuie iasă afară din corpul dumneavoastră. Totuși în Muladhara chakra Prana Reziduală este transformată în materie subtilă, care de fapt esteeterul și care printr-o nouă transformare ajunge să fie aerul subtil. De aceia vă spun eu că atunci când învelișul de Prana este puternic încărcat cu Prana și toate cele 360000 de nadis-uri sunt pline cu Prana, atunci corpul dumneavoastră nu mai are nevoie de respirație(deoarece aerul este un derivat inferior a lui Prana Shakti). Toate aceste lucruri mai complicare le am explicat în cele 6 lecții de Presopunctură mai detaliat. Totuși odată cu ridicarea nivelului yoghin al dumneavoastră, veți înțelege mai mult din Yoga Noastră. Nu puteți să aveți pretenția că tot ce am făcut eu în 4 întrupări în India și 17 ani(din clasa a doua, până la 25 de ani când a apărut carte Yoga în România). Și după aceia încă 17 ani, până în 1990, dumneavoastră să îi faceți în trei luni așa cum spune marele yoghin Indian Swami Shinvananda.
Despre mine pot să spun că am avut cele două baloane foarte mari(infinit de mari), eu simțeam că dau din cap când fugeam tare, dar nu băgam înseamă acest fenomen. Totuși Marea Zeiță Kundalini mi-a atras atenția într-un mod mai brutal. Când eram elev la școala profesională am avut un coleg, care era foarte invidios pe mine și mă urmărea tot ce fac, atât la învățătură cât și la sport. La învățătură nu era mod de comparație între noi, eu eram locul doi pe clasă, iar el era sub media pe clasă. La orele de sport el fiind mai în spate mă urmărea pe mine și vedea că dau din cap după ce se termina crosul și eram toți împreună el striga cu glas tareDe ce dai tu din cap când fugi”. Tot acest strigăt îl făcea când eram toți adunați să facem bilanțul crosului(să audă toți, el nu era mulțumit să îmi spună numai mie). E adevărat că eu la cros ocupam locul 5-7 din 28 de elevi, iar el între locul 15 și 28. Colegul se numea Bumba Teodor, eu eram prieten bun cu el și nici odată nu mi-aș fi permis să îl critic în mod public. Ca să fiu sincer niciodată nu i-aș fi dorit să-i se întâmple un lucru rău. Și el stătea la internat și noi mergeam împreună la masă, la meditație, la sala de sport și mai în toate activitățile. El era din Chișineu-Criș unde tatăl său era directorul general peste cooperațiile de consum, deci era dintr-o familie bogată și era singur la părinți. Am terminat școala profesională în 1964 și el a mers să lucreze în Chișineu-Criș ca lăcătuș. După terminarea școli profesionale și după banchetul de absolvire nu ne-am mai întâlnit niciodată. Banchetul de absolvire a fost organizat împreună cu fetele de la școala comercială și în sală am fost repartizații doi băieți și două fete. Eu m-am comportat foarte stângaci la acest banchet, în acest caz fetele spun că dacă nu dansez nu ești bun de nimic. Acest fapt s-a datorat stări Nirodhika(care nu te lasă să faci decât ce vrea ea) și celor două baloane a lui Ajna, care acum se umflase puternic și îmi presau capul. Nu eram nici nebun, dar nici normal nu eram, eram presat în cap. Ce am făcut treacă timpul, m-am plimbat pe hol și am ținut privirea fixă asupra unor detalii ale clădiri. Ca să nu se mai repete această situație jenantă, am căutat să nu mai merg la diferite petreceri. Nu am fost nici la banchetul de terminarea liceului și nici la banchetul de terminare a facultăți de subingineri. Totuși am fost obligatparticip la nunta fraților mei. La întruniri-le familiale de ziua lui unchiu Abrudan Vasile și Moldovan Ioan, dansau ei, dar eu niciodată nu am dansat. Într-o zi mă întâlnesc cu un coleg de clasă, foarte bun prieten Mircea Hârlău. Și din vorbă în vorbă el îmi spune că lucrează ca maistru în construcții și printre muncitori care îi are în echipă se află și băiatul lui Bumba Teodor. Și eu îl întreb ceva despre Teodor(Bumbișor îl alintam noi prieteni). La care el îmi spune că Bumba este mort și eu îl întreb cum s-a produs acest fapt. Mircea Hârlău îmi spune că Teodor s-a căsătorit și a avut trei copii, dar între timp a murit tatăl lui. Ca să câștige bani mai mulți pentru aș întreține familia a fost nevoit să mai facă munci suplimentare și una dintre aceste munci a fost tăiatul porcilor. La tăiatul unui porc nu a fost atent și flacăra a cuprins butelia s-a produs o explozie puternică în care Bumba s-a ales cu arsuri de 85% din suprafața corpului și a murit la scurt timp. În acest sens vă atașez o poză cu colegi de la școala profesională.
Toată această Prană Reziduală acumulată în Ajna chakra, dacă depășește o anumită cantitate, face așa de mare presiune în cap încât scoate din funcție toate organele care se află în cap. Iar acestă blocare și presiune, la nivel medical este cunoscută sub numele de„Bolii mentale”(una din aceste boli este„Boala Alzheimer”), iar cărțile de medicină spun că nu are tratament complet(decât parțial). Dar de la acest fenomen am tras concluziaexistă o problemă gravă de funcționare a mentalului și capului meu. Acest fenomen m-a preocupat în continuare, dar la care nu am putut dau un răspuns și să îl înțeleg, cum se formează, numai după anul 2000-2004.
Eliminarea celor două baloane din Ajna chakra și din cap. Vreau să mai recapitulăm puțin ce am spus eu despre cele două baloane ale lui Ajna chakra. 1). Sunt un rezidiu al Pranei Shakti, care nu mai poate face activități de coordonare și activare a funcțiilor mentale (deci eu i-am zis„Prana Reziduală”). 2). Aceste două baloane fac o presiune urmată de o puternică strângere în cap, care în final duce la nebunie și pierderea conștiinței mentale. 3). Aceste baloane ale lui Ajna chakra nu pot fi eliminate de acolo prin procedee medicale decât 5-8% și foarte greu. 4). Medicul neurolog cu o vastă experiență poate să deschidă punctele presopunctură, care blochează canalele Ida și Pingala. 5). Traseul urmat de Prana Reziduală în canalele Ida și Pingala este din Ajna chakra până în Muladhara chakra; în Muladhara chakra are loc o primă transformare a Prana Reziduală în eter(akasha); și de aici prin canalele din picioare, eterul este condus până în tălpile picioarelor, de unde este radiat prin punctele de acupunctură în atmosferă sub formă de aer subtil. 6). Putem spune despre„Medic” că el poate elimina unele blocaje(boli) de pe aceste trasee, dar este imposibilelimine în totalitate aceste două baloane. 7). Pentru a elimina aceste două baloane ale lui Ajna chakra trebuie să aplicăm o forță cu care să le tragem în jos. În concluzie pot să spun că eu am avut cele două baloane ale lui Ajna chakra foarte mari și foarte grele; dar nu am fost conștient de ele până când colegul„Bumba Teodorm-a atenționat prin cuvintele„ce da-i tu din cap”. Din acele momente a început să îmi pun întrebarea ce este acest fenomen? În acest sens am urmărit și eu mulți oameni și am văzut că își balansează capul când fug sau merg grăbiți, alți își ridică un umăr mai sus, alți sunt chiori de un ochi. Și ca să scap de aceste baloane am început să gândesc diferite procedee yoghine(noi). Și una din aceste procedee este„bătutul parului în pământ ”.

Procedeu Yoghin„Bătutul parului în pământ” de yoghin Vasile Ivașca. Acest procedeu se compune din două mișcări. a). Bătutul parului în pământ. După cum știți eu m-am născut în satul Josani și acolo se fac multe căpițe de fân. Mă duceam cu tata strângem fânul și să-l facem căpiță în Iazăr de exemplu. După ce tăiam parul din pădure și proptele le aduceam la locul unde vom clădi căpița. Parul la capătul gros era ascuțit sub forma unui creion. La locul unde urma să facem căpița făceam o gaură cu cuțitul sau o unealtă ascuțită(nu aveam freză) și turnam apă în gaură. Împreună cu tata luam parul îl duceam la verticală îl ridicam în sus și cu forță îl introduceam în gaură. Tot acest procedeu(bătutul de tip berbec) îl repetam de mai multe ori până ce parul pătrundea o jumate de metru în pământ. După aceia puneam podina(un fel de fundament ca apa de ploaie să nu ajungă la fân); clădeam căpița și deasupra puneam o cunună de fân împletită ; eu coboram jos și puneam proptele și totul era în regulă. b). Mișcarea alternativă a mâinilor în cazul înotului rapid. În acest caz când ducem mâna dreaptă înainte vom ducem toată partea dreaptă înainte(mâna va fi în prelungirea capului), iar capul se va apropia mult de umărul drept. Vom aduce mâna dreaptă înapoi, dar în mișcare sincronă vom duce mâna stângă înainte(mâna va fi în prelungirea capului), iar capul se va apropia mult de umărul stâng. Și acum să compunem cele două mișcări. Vom sta în poziția drepți cu picioarele ușor depărtate (aproximativ 400 milimetri). Vom duce brațul drept înainte ca la înot, în acest moment și balonul din partea dreaptă se deplasează înainte până la poziția maximă. Aducem mâna dreaptă înapoi, iar balonul din partea dreaptă fiind solidar cu partea dreaptă, face mișcările mâini drepte. Mișcările părți stângi, vor fi în opoziție de fază(180 de grade) față de mișcările părți drepte. Balonul din partea stângă fiind cu solidar cu partea stângă, face mișcările mâini stângi. Deci balonul din partea dreaptă merge înainte până în punctul maxim, deci el se lovește de învelișul subtil care nu îl mai lasă să meargă înainte. Și balonul din stânga va veni în spate până în punctul maxim, deci el se lovește de învelișul subtil care nu îl mai lasă meargă înapoi. Toată această mișcare alternativă când balonul drept este la maxim în față și stânga la maxim în spate ; stânga la maxim în față, iar balonul drept este la maxim în spate, constituie un ciclu. Vom efectua între 100 și 200 de cicluri. S-ar putea ca uni dintre dumneavoastră să nu simțiți această deplasare a baloanelor, dar după 5 sau 6 luni veți simți o mișcare. Când baloanele sunt la punctul maxim atât în față cât și în spate asupra lor se va efectua o mișcare de apăsare asemănătoare„Bătutul parului în pământ”. Fără această mișcare de apăsare cele două baloane nu pot intra în canalele Ida și Pingala fiind strânse în mai multe puncte de presopunctură de energia perversă. Aceste puncte sunt: „Poarta urechii”, „Întâlnirea mireselor”, „Șanțul cu apă” etc. Toate aceste puncte eu le-am stimulat cu foc de mic copil. Începând cu 1983 am mărit mult stimularea cu foc, dar randamentul a fost sub 10%. Și astfel baloanele și-au redus foarte puțin presiunea asupra capului. Ani treceau și nu am știut care-i cauza că nu pot scăpa de aceste baloane. Așa cum v-am spus în lecția de data trecută în anul 23. 10. 1990 am decis să merg la tratament la dr. Aurel Berheci medic primar neurolog. În prima fază a infiltrațiilor(partea din spate a gâtului) s-a produs următorul fenomen mi-am pierdut forța magnetică a Muladharei chakra. Ce înseamnă acest lucru? Muladhara este în așa fel proiectată să dezvolte o forță magnetică cu care să cupleze piciorul cu elementul pământ. Un om mort oricât l-am pune pe picioare el cade jos. În acest caz centru de greutate a omului care se găsește în zona ombilicului, rotește corpul în jurul poziției de sprijin a picioarelor. Pentru ca să nu cad jos mai ales când sufla vântul eu mergeam aplecat de corp și căutam să nu îmi îndrept picioarele în timpul mersului. Când puneam piciorul jos el mergea în toate direcțiile(era ca un lemn). Toată această deficiență a durat timp de vreo 6 ani(l-am întrebat eu pe doctor, dar nu a știut să îmi răspundă). Am urmat aceste înfiltrații la dr. Aurel Berheci în fiecare săptămână și la un moment dat a existat o apropiere între noi și mai mult am aflatdomnia sa scrie o carte despre Dumnezeu. În acest fel de apropiere i-am pus diferite întrebări și l-am rugat să să fac anumite verificări. Prima dintre aceste verificări a fost, i-am cerut să fac un film la cap, pentru că domnia sa îmi spunea de fiecare dată că sunt sănătos și nu am nimic la cap. L-am rugat pe domnul dr. Berheci și până la urmă a zis dacă vrei îți dau bilet de trimitere și îți faci film la cap. Am făcut filmul și am cerut medicului radiolog Bagarus Andrei(contra cost) să îmi spună ce am la care domnia sa mi-a spus că sunt sănătos. Ajuns la dr. Berheci i-am arătat filmul la care domnia sa mi-a spus„Nu ți-am spus eu că ești sănătos”. Deci dânsul mi-a replicat că eu nu am avut încredere în experiența medicală a domniei sale. La care eu am replicat domnule doctor am dureri, presiuni formidabile și un pumnal înfipt în cap. Numai atunci mi-am dat seama că toate aceste simptome erau numai în corpul subtil(chakre și canale subtile). Deci aceste simptome nu aveau puterea să producă tumorii sau diferite boli în corpul fizic. Totuși această verificare prin film mi-a arătat că Prana Shakti și curenți Mari Zeițe Kundalini nu îmi produc daune sau rău. Deci Prana Shakti și curenți Mari Zeițe Kundalini găuresc canalele subtile blocate de energia perversă și pune în funcțiune diferite programe subtile la care ființele umane(omul fiind doar un animal Zeiesc) nu au acces. Deci presiunea și durerea sunt inerente purificări yoghine.

Prin anul 1991 primăvara i-am cerut domnului dr. Berheci să îmi introducă infiltrații în punctul de presopunctură„Poarta urechi” în ambele părți. Ajuns acasă am simțit unele mișcări pe mandibulă și mai mult am simțit cum se deschide mai puternic„Poarta urechi ” și mai simțeam cum curge prin ea„baloanele ego-ului”. Chiar în acea noapte am simțit o diminuare a presiuni și strângeri din cap. Venit acasă de la servici făceam și de 500 de ori acest procedeu yoghin bătutul parului în pământ. Îmi concentram puternic atenția pePoarta urechica să existe acea mișcare a parului în acest punct; fără de care cele două baloane nu pot fi împinse prin poarta urechi. În toamnă curgerea baloanelor a mai încetinit și l-am rugat pe domnul dr. Berheci să îmi dea înfiltrații în punctele de lângă aripile nasuluiÎntâlnirea mireselor”. Am primit aceste înfiltrații și o puternică curgere a celor două baloane trecea prin punctele Întâlnirea mireselor. Domnul doctor m-a întrebat cum mă simt și i-am spus că simt o puternică scurgere prin cele două puncte, la care domnia sa mi-a replicatSunt unele persoane care leșină când primesc infiltrații în cele două puncte”. Concluzionăm puțin, în aceste momente cu ajutorul dr. Berheci(infiltrații) și Dr. Sabin Ivan(punctele de presopunctură) am reușitelimin 30% din baloanele ego-ului. În aceste momente eu aveam deschise pentru cele două baloanele ale ego-ului patru puncte ; 2 puncte în spate(Poarta urechi) și cele două puncte în față(Întâlnirea mireselor). În mine era o ură foarte mare față de aceste două baloane, voiam să le distrug cu orice preț indiferent dacă un organ sau sistemul venos și arterial s-ar fi rupt. Ura mea față de Mami Kundalini dispăru-se complet și toată această ură se revărsase pe cele două baloane ale ego-ului. În aceste momente aveam 44 de ani și consideram că aceste baloane ale ego-ului sunt cauza tuturor nerealizărilor mele în viață și mai mult acum mi-se ivise ocazia știu cum să scap de ele. De aceia ura(furia) mea asupra lor ajunse să consider că orice sacrificiu trebuie făcut ca să scap de ele. Și astfel am mărit ciclurile la 1000 de cicluri pe zi. La serviciu dacă vedeamscurgerea încetineșteduceam în wc, și mai executam 100 de cicluri la o ședință în total 300 de cicluri la servici, deci 1300 de cicluri pe zi. Ce mai vreau să vă spun canalul Pingala iese de sub nara dreaptă și face intersecție(merge unul pe lângă altul) cu Ida deasupra lui Vishuddha chakra coboară în jos prin inima fizică(o încălzește) și face intersecție(prin străpungere) în Bana lingam(Anahat) cu Ida. Ida iese din nara stângă după intersecția deasupra lui Vishuddha, merge prin plămâni(răcește) și intră prin dreapta în Bana lingam. Stimularea tuturor punctelor de presopunctură existente pe traseul canalelor Ida și Pingala vă voi prezenta într-o altă lecție. Mai am considerat că punctulȘanțul cu apă” strânge(presează) cele două puncte, Întâlnirea mireselor și am cerut dr. Berheci să îmi dea infiltrații în el. Înfiltrația a fost foarte dureroasă, dar am suportat. În aceste multiple procedee după 5-6 ani am avut peste 50% din baloanele Ajna chakra diminuate.
Manifestări ale celor două baloane ale lui Ajna la diferite persoane. Prima care o luăm ca exemplu este mama mea fizică Ivașca Maria (Mărioara) ea nu a făcut niciodată yoga, dar o are pe Marea Zeiță Kundalini puternic trezită(curenți Ei se mișcă puternic în corpul ei). Cum s-a produs acest fapt? a). A fost aleasă de Mami Kundalini ca mama mea fizică(a avut merite creștine din alte întrupări). b). Eu am avut-o pe Marea Zeiță trezită din întrupările din India. c). Am stat mult de vorbă cu ea și foarte aproape de ea, de-și ei îi puțea corpul o suportam că era mama mea. Deci prin contact și iubire(mă iubea foarte mult) în corpul ei s-a trezit Marea Zeiță. Și cu trecerea timpului prin concentrarea iubiri ei asupra chipului meu, în ea s-a amplificat din ce în ce mai mult curenții Mari Zeițe. Din punct de vedere„Creștin” ea îl iubea foarte mult pe Isus și făcea toate procedee-le de purificare creștină. Seara lua Biblia și citea mult pasaje din ea și după aceia își făcea rugăciunea Tatăl Nostru și se culca. Despre„Cărțile sfinte” ce vă spun eu că ele conțin vibrația Mamei Kundalini și a altor Zei etc, și dacă le citești te încarci cu vibrația respectivă, care poate să îți elimine anumite boli. În acest sens de multe ori mama mea fizică mi-se plânge că cineva o presează de cap îi bate capul tot în jos. Eu încercam să-i sugerez ce e acolo, dar mama nu pricepe nimic și după aceia îmi spuneaȘtie Dumnezeu ce e acolo”. În acest caz eu nu mai spuneam nimic, pentru că orice aș fi spus mama nu pricepea nimic(orice aș fi spus nu îi era de folos). Deci ce vă rog eu să nu încercați în fața creștinilorarătațidumneavoastră știți cum funcționează corpul subtil, nu au ce să facă cu această cunoaștere yoghină. Dacă dumneavoastră puteți să faceți ca un leu să mănânce plăcintă, fragi și mure încercați, eu știu că leul a fost proiectatmănânce numai carne. Deci leul va mânca totdeauna vițeii, animalele slabe și cele bolnave; în acest fel pe câmpul unde acționează leii nu vom avea animale în putrefacție. Deci spunem despre leii că fac o selecție naturală, în acest caz cei slabi vor fi omorâți, iar cei puternici vor rămâne în viață. În acest caz creștinul îl vom asimila cu leul nostru, dar aici carnea va fi Isus. Deci creștinul nu poate fi despărțit de Isus niciodată și cum Isus a spus că numai El și Dumnezeu sunt una. Rezultă că funcționarea corpului subtil și Mari Zeii este o minciună care o inventează yoghini. Cum se manifestă aceste două baloane la diferite persoane în afara datului din cap? a). Persoana respectivă este chioară deci baloanele îi obturează vederea. b). Persoana respectivă are acel „Ego fals atât de pronunțat încât prin orice mijloace caută să-și atingă scopul(conform proverbului„scopul scuză mijloacele). În acest caz persoana respectivă promite lucruri frumoase în față, dar în spate numai lucruri urâte face(este puternic egoist, numai pentru el). c). Persoana respectivă trebuie evitată cu orice preț, pentru că totdeauna te va minți și niciodată nu îți va da nimic.
Acest procedeu„bătutul parului în pământ” nu poate fi executat de yoghin, până ce nu aveți un corp foarte puternic rezistent la diferite solicitări. Astfel organele capului, sistemul venos, sistemul arterial și sistemul nervos trebuie să aibă o mare rezistență în plan longitudinal, cât și în plan transversal. Eu am făcut prima dată curățirea sistemului venos și arterial cu„oțet de miere”, câteva picături într-un pahar cu apă. După aceia am consumat mult usturoi pentru a mări rezistența sistemului venos și arterial. Ce vă pot spune, că eu voi introduce o lecție cu legume și fructe mult mai târziu. Începând din luna mai 1993, eu am frecvent Sahaja Yoga a lui Sri Mataji. Cum s-a întâmplat acest fapt eu căutam să mă întâlnesc cu diferiți yoghini ca să schimbăm diferite idei. Și în oraș a apărut un afișvin ceva budiști la sala de sindicat, am mers și eu la conferința de deschidere și nu mi-a plăcut acolo, pentru că se zicea un Buddha de lumină și nu se zicea un Zeu. Uitându-mă pe hol văd un afiș cu yoga lui Shri Mataji care se făcea sâmbăta. Începând din acea lună am frecventat Sahaja Yoga. După numai 6 luni am fost trecut la ciclu doi, fiind că liderul local se schimbase(era băiat) acum era o fată. Una din metodele lui Shri Mataji era împunge cele două baloane a lui Ajna de către domnia Sa și apoi acestea se dezumflă. Vreau să vă spunam stat cu Ajna chakra milioane de ore în foc și cele două baloane nu au ars. Vreau să vă atrag atenția corpul subtil nu poate fi tăiat sau distrus cu elemente grosiere. Ce ar fi atunci când un chirurg face o operație cu laser să poată tăia corpul subtil. Cine vă spune că poate tăia corpul subtilminte cu nerușinare, vrea să-și facă un titlu de glorie umană și nimic mai mult. Dacă dumneavoastră vreți să mergeți la Shri Mataji să vă găurească cele două baloane ale ego-ului puteți să mergeți liniștit. Eu vă voi așteptaveniți înapoi, să îmi spuneți că e o minciună și atât. De ce e nevoie de un ego mare? Să luăm cazul președintelui american Ronald Reagen, acest președinte avut un ego foarte mare și-a învins ușor adversari politici. Dar la bătrânețe acesta a fost așa de mare încât i-a blocat puternic Lalana chakra și a intrat în acea boală Alzheimer și a fost inconștient până la moarte. Ambele baloane se transmit dintr-o întrupare în cealaltă întrupare. Așa cum le-am moștenit și eu din întruparea din India.

Cele 2 puncte de Presopunctură.

Yoghin Vasile Ivașca în postura struțului.

Yoghin Vasile Ivașca executând ciocul de cioară.

Yoghin Vasile Ivașca în Beakunva împreună cu colegi de la sculărie.

Yoghin Vasile Ivașca la 28 de ani având greutatea de 89 kg.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu