Zeul Krishna pe câmpul de luptă de la Kurukshetra, dăruind devotului său Arjuna cunoașterea lui Bhagavat Gîta. |
Bagavan Vishnu(Tati Vishnu) ținând în mână Buzduganul puteri, scoica sacră și discul ca semn al puteri Sale. |
Zeul Krishna cântând la flautul său fermecat, împreună cu consoarte Sa feminină Radha. |
Marea Zeiță Mahalakshmi(Mami Lakshmi), Zeița bogăției, frumuseți și cunoașteri. |
Vom
continua în această lecție cu Mantra Yoga, știu că vă
este greu, dar încetul cu încetul vă veți obișnui și cu
yoga. Nu vreau să credeți că am ceva cu Swami Shivananda,
domnia Sa a fost un mare yoghin al Indiei moderne.
Și dacă ne referim la numărul de cărți scrise de
domnia Sa, la valoare practicilor și științei
yoghine cuprinsă în ele Swami Shivananda este cel mai mare Yoghin al Indiei moderne. Așa
o mică dispută apare datorită faptului că domnia Sa
tratează în cărțile Sale mai mult despre eliberare(Moksha),
iar eu mai mult despre Marea Zeiță Kundalini și de aici
devine inevitabil disputa. În continuare vă voi da
câteva mantre să aveți de unde să alegeți și să știți și
înțelesul lor. În limba sanskrită, pronunția unei
consoane are loc prin adăugarea literei „a”după
consoana respectivă. Toate aceste Mantre se
termină în anusvara„M”.
Tabel
cu Mantre:
1 | AUM(OM) | Este constituită din trei litere: A,U,M. Aceste trei litere semnifică cele trei stări ale conștiinței, cele trei perioade ale timpului, întreagă existență. „A”este starea de veghe(virat și vishwa), „U” reprezintă starea de vis(hiranyagarbha și taijasa),iar„M” reprezintă starea de somn profund fără vise(ishvara și prajna). Puteți studia Mantra din textul lui Mandukyopanishad, dar adevăratul înțeles al Mantrei apare numai după ce auziți cele 10 note ale Mantrei în Anahat chakra. |
2 | HAUM | În această mantra, Ha este Shiva, iar Au este SadaShiva(Tati Shiva în Vishuddha chakra).Prin această Mantră noi îl adorăm pe Tati Shiva. Nada și Bindu semnifică pe acela care alungă suferința. |
3 | DUM | Aceasta este mantra Mari Zeițe Durga. Da înseamnă Zeița Durga. U înseamnă a proteja. Nada înseamnă„jnana”(cunoaștere) universală. Bindu semnifică acțiunea în sine(adorare și rugăciune). |
4 | KRIM | Aceasta este mantra Mari Zeițe Kali. Ka reprezintă zeița Kali. Ra este Brahman(Absolutul), iar„I”este Mahamaya(Iluzia Universală sau cum spunem noi înlănțuirea în creație). Nada este vibrația(Mama) universală, iar Bindu, este cel care alungă suferința. |
5 | HRIM | Aceasta este mantra Mari Zeițe Bhuvaneshvari(Mahamaya). Ha însemnând Shiva. Ra este Mami Kundalini în formă nemanifestată (Natura în formă cauzală), iar„I”este Mahamaya(Iluzia Universală sau cum spunem noi înlănțuirea în creație). Nada este vibrația(Mama) universală, iar Bindu, este cel care alungă suferința. |
6 | SHRIM | Aceasta este mantra Mari Zeițe Mahalakshmi sau cum i-se spune Kamalatmika. Sha este Mahalakshmi(Marea Zeiță, consoartă a lui Bagavan Vishnu, Zeiță a armoniei,frumuseții și prosperității). Ra înseamnă bogăție,prosperitate. „I” mai înseamnă satisfacție sau bucurie.„Nada” mai înseamnă Tati Shiva(Brahman) în manifestare sub aspectul de Ishvara(ca formă de Mare Zeu). Iar Bindu, este cel care alungă suferința. |
7 | AIM | Aceasta este mantra(bija-mantra) Mari Zeițe Sarasvati. Ai înseamnă Saraswati. Iar Bindu, este cel care alungă suferința. |
8 | KLIM | Aceasta este Bija Mari Zeițe Kamini(Devi Tripura), care se găsește în triunghiul din Muladhara. Ka reprezintă chiar forma Zeiței, iar „La”înseamnă Zeul Indra(Stăpânul Zeilor Inferiorii).„I” mai semnifică mulțumire sau satisfacție. Nada și Bindu poate să însemne fericire sau întristare(adică dorințe), implicând ființa în manifestare. |
9 | HUM | Această puternică mantră o vom folosi pentru a o ridica pe Marea Zeiță Kundalini pe canalul Sushumna. Ha este Tati Shiva, iar„U” este Bhairava(care înseamnă înfricoșătorul cel care distruge lumea). Nada este Supremul, iar Bindu, este cel care alungă suferința. Această bija-mantra, întretăiată mai este numită și Bija lui Varuna(Zeul apelor primordiale) |
10 | GAM | Aceasta este mantra(bija-mantra) Marelui Zeu Ganesha(fiul lui Tati Shiva, simbolul și sponsorul„Yogăi Noastre”). Ga, înseamnă Ganesha. Bindu(litera M)este cel care înlătură suferința. |
11 | GLAUM | Aceasta este tot o mantra a Marelui Zeu Ganesha(fiul lui Tati Shiva, simbolul și sponsorul„Yogăi Noastre”). Ga, înseamnă Ganesha. La înseamnă„cea ce cuprinde”. Au, înseamnă strălucire sau sclipire. Bindu(litera M)este cel care înlătură suferința. |
12 | KSHRAUM |
Aceasta este Bija lui Narasimha. Ksha este Narasimha(a patrulea avatar a lui Bagavan Vishnu). Ra este Brahman(Absolutul). Au înseamnă, aici cel cu dinții orientați spre în sus. Iar Bindu, este cel care alungă tristețea și suferința. |
13 | SRI-VIDYA MANTRA |
Sri-Vidya este mantra mari Zeițe Tripura-Sundari, ea mai este numită și Panchadasi sau Panchadasakshari pentru că e formată din 15 litere. Forma sa lungă conține 16 litere și se numește Shodashi sau shodashakshari. Devotul trebuie să primească inițierea în această mantra direct de la gurul său și nu trebuie să o citească sau să practice japa cu această mantra fără să fie în prealabil„Inițiat”. |
Mantra„SRI-VIDYA
MANTRA” este
o mantră foarte puternică, iar atunci când nu este repetată
corect, îi poate aduce prejudicii aspirantului. Yoghinul
trebuie să primească„Inițierea” în această
mantră de la un Guru care el însuși a obținut
siddhi- mantra(adică nivelul desăvârșit în această mantra).
Pentru a repeta această mantră aspiranții trebuie să facă
un proces de purificare cu mantr-ele elementelor
subtile (OM,HAM,YAM,RAM,VAM,LAM). Deci ca să fim mai
expliciți,în funcție de chakra blocată,noi vom face japa cu
bija-mantra acelei chakre pentru a o debloca.
Ajapa-Japa(Ajapa
înseamnă
Japa
fără a-ți mișca buzele).
Această
tehnică
se leagă în mod direct de procesul respirației(inspirație
expirație).
Astfel făcând
dharana(concentrarea pe
procesul respirației),
în timpul inspirației
se pronunță sunetul „Ha”,
iar pe timpul
expirației se
aude
„sah”,
iar la intersecția
din
centrul corpului se
adaugă sunetul„M”,
astfel obținându-se
formula„Hamsah”.
Această puternică
mantră
se produce
în orce viețuitoare.
Și
se repetă
de 21600 ori
în 24 de ore,
ființa
umană fiind inconștientă
de
această
mantră(vibrație).
În limba
sanskrită
„visarga”
este
reprezentată
prin două
puncte suprapuse„
:
h
(visarga)”. Un
punct este
dvadasanta(situat
la 12
grosimi de deget față
de vârful nasului),
unde
mișcarea pranei sfârșește.
In
acest punct
dvadasanta
marea
Zeiță Paradevi vibrează neîncetat și
se
produce sunetul „Sah”.
Iar cel de al doilea
punct este Hrdaya(inima)unde se produce sunetul„Ha”.
Contemplând
cei doi
poli(puncte)
aspirantul dobândește
natura lui Tati
Shiva(în
formă de Bhairava). În această mantră
„Sah”
îl reprezintă pe Tati
Shiva,
iar„ha”
o reprezintă pe Mami
Kundalini,
„M”
îl reprezintă pe Nara(Jiva
sau
ființă vie).
Dacă ne vom concentra
cu putere asupra procesului respirației,
vom auzi sunetul„So”
atunci când inspirăm
și sunetul
„Ham” atunci
când expirăm.
Deci
vom auzi
mantra„Soham”(care
înseamnă „Eu
sunt El”).
Mantra
Soham este
forma inversată
alui Hamsah.
Despre mine,
Eu
am
contemplat
această
mantră,
am
făcut purificarea
prin manasika japa cu ea,
după aceia am abandonat-o.
În prezent
în
procesul purificări,
în cadrul
Zeificări mele am
obținut puterea ca orce
mantră să vibreze în conținu.
Eu având
puterea
s-o schimb când vreau,
referitor la mantra Hamsah
sau
forma inversată
Soham,
le
-am inclus
într-un lung șir de mantre
care se repetă
în mod continuu
în
corpul meu.
Zeitate
aleasă spre adorare Ishta-Devata. Starea
de Samadhi.
Likhita
japa
plus Manasika
japa,
cea mai bună metodă(formă)
de
ați exprima iubirea (bhakti)
față
de Zeitatea aleasă
spre
adorare.
Așa
cum am arătat
toate
aceste„Eliberări”,
care
sunt: Samadhi,Moksha,Nirvana,Turya(starea
a patra), eliberarea în Chidakasha(eliberarea
în Eterul conștiinței) sau
în cadrul religiei
lui„Isus
Cristos”
Mântuirea
în raiul domniei Sale.
Astfel
starea de Samadhi
poate fi Samprajnata(cu
formă) și Asamprajnata(fără
formă). Samprajnata
Samadhi
are patru forme: 1
Savitarka
Samadhi,
este o formă de Samadhi la care se poate ajunge prin meditație
continuă asupra unui
obiect,
ființe sau fenomen în mod repetat.
În acest fel se poate medita asupra Zeități
alese spre adorare(ISTHA-Devata) sau
asupra diferitelor simboluri
yoghine
cum ar fi
simbolurile Marilor Zeii.
La
acest nivel de purificare, mintea
caută să se miște între trei lucruri și anume:
cuvântul,
cunoașterea
și percepția simțurilor.
În acest
mod
cunoașterea
noastră despre obiectul asupra căruia medităm este
realizată
prin amestecarea acestora,
prin
conștientizarea alternativă
a numelui, formei și înțelesul obiectului respectiv.
2.
Nirvitarka
Samadhi,
este
o formă de Samadhi
în
care se ajunge prin faptul de a medita
fără
amestecarea celor trei aspecte ale unui obiect și anume: numele
,forma și înțelesul.
În acestă stare, memoria
devine absolut liberă de
asocieri
și de variatele impresii mentale trecute.
Numai cunoașterea
pură
a obiectului continuă
să existe în minte.
Acest nivel este superior
primei
forme de Samadhi.
3.
Savichara
Samadhi,
este
acel
nivel
al lui Samadhi
în care procesul
meditației are loc prin intermediul reflecției,
nu există
nici
o formă
prezentă.
În acest
nivel există timp, spațiu și ideea golită de limbaj.
Conștiința
plutește fără a avea drept bază
limbajul. Această este o formă superioară lui Nirvitarka
Samadhi.
4.
Nirvichara
Samadhi,
este
nivel de
lui
Samadhi,
în
care
conștiința
transcende
timpul, spațiul ideea,
dar dincolo de aceasta rămâne ceva, care este numit natura
esențială a gândirii.
Este un nivel mai
înalt și mai subtil decât Savichara
Samadhi.
Toate
aceste
nivele
apar
când
Marea
Zeiță
Kundalini ascensionează în canalul central Sushumna între Ajna
chakra și Sahasrara.
Aceste nivele
de Samadhi,
apar la
yoghini care
nu practică o puternică
Pranayama(4
ore până la 5 ore pe zi), nu
practică suficient
hatha
yoga,
nu practică
suficient Japa yoga și
insuficient
altele
procedee
yoghine.
Acești
yoghini nu
sunt interesați să
elimine toate obstrucțiile din cele 360000 de canale
subtile(nadisuri).
Sunt
interesați numai să o ascensioneze pe Mare Zeiță Kundalini, fără
a avea o purificare superioară a corpului.
Dacă
dumneavoastră veți dori acest lucru îl puteți face.
În
cazul„Yogi Noastre” dacă este executată corect nu mai apar
aceste patru nivele de Samadhi(vom explica acest lucru mai târziu).
Asamprajnata
Samadhi
este
cel
mai înalt
nivel de eliberare,
se
mai numește„Samadhi
Nirvikalpa”,
care este starea
de supra-conștiință.
În această
stare nu mai există vikalpa(imaginație).
Voi
da un exemplu de mare Yoghin
care a experimentat
foarte mult starea de
„Samadhi
Nirvikalpa”,
acesta
este Ramakrishna
despre care am amintit cum a
obținut
această stare. Ce
știm în mod precis că
Ramakrishna
nu a putut s-o ridice pe Mare
Zeiță Kundalini,
numai până în Vishuddha chakra.
Aici
apărea Marea Zeiță MahaKali care-i bloca
ascensiunea
și
astfel efortul lui era zadarnic.
Timp de trei ani Ramakrishna
a
efectuat o serie de metode, pentru purificarea
centrilor de forță din învelișul de pranayama,
totuși nu a putut-o ridica pe Marea
Zeiță Kundalini.
În
acest timp în orașul unde locuia Ramakrishna
a
venit un mare
yoghin rătăcitor,
pe nume Totapuri,
despre care se spune că era
slab,dur și sec ca o piatră,
acesta a devenit cel de al doilea
Guru,
a tânărului Ramakrishna.
Ce
se întâmplase cu yoghinul
Ramakrishna,
de
fiecare dată când intra în meditație în Ajna
chakra
apărea Marea
Zeiță Kali
în fața domniei
Sale,
ca
o realitate vie
și
care nu putea fi îndepărtată.
Astfel Totapuri
a constatat că Ramakrishna
nu
se poate detașa
complet de obiectele și fenomenele lumi materiale(era
încă prizonierul atașamentelor materiale). Și astfel Totapuri
îl învață conceptele
celei mai înalte
și mai abstracte
forme de yoga și anume Yoga din Vedanta
care arată că totul e Maya(iluzie),efemeritate,inexistență
și cel care rămâne după îndepărtarea Mayei este Paramatman.
Aceasta
este doctrina
Vedanta,
noi am introdus o altă doctrină, în acest sens vezi lecția cu
Ecranele
de Protecție.
După mari eforturi yoghine
Ramakrishna
nu
a putut
să o îndepărteze pe
Marea
Zeiță Kali
și
El s-a adresat lui Totapuri:
Mi-e
imposibil! Nu
ajung
să mă ridic la starea de eliminare a lumi materiale,
pentru
a vedea numai pe
Paramatman.
Totapuri
a
luat un ciob
de sticlă și
la înfipt
în zona dintre sprâncene(Ajna
chakra) a lui Ramakrishna.
În
continuare spunându-i să se
concentreze pe acest punct
și astfel El a reușit să
îndepărteze(să
distrugă
forma EI) pe Marea
Zeiță Kali și
în final a reușit să intre în starea de Samadhi.
În
acest sens Ramakrishna
a
stat trei
zile în Samadhi,
obținând
starea
de Nirvikalpa
Samadhi(Samadhi
fără kalpe). În
acest sens v-am reamintit ce am spus noi la această lecție, dar de
aici urmează ce vreau să vă spun că Ramakrishna
a
experimentat foarte mult stare de Nirvikalpa
Samadhi.
Dar
că în această stare se purifică numai Marea Zeiță Kundalini,
adică elementele care o compun, substanța mentală Chitta, chakrele
și tot ce aparțin de ele. În acest caz spunem noi că
Ramakrishna
a
rămas cu corpul fizic, învelișul de Pranayama și celelalte
învelișuri în aceeași
stare
în care a fost înainte de Nirvikalpa
Samadhi.
Ce
s-a întâmplat în continuare
gâtul lui
Ramakrishna
s-a infectat
și
medicii au spus
că are
cancer
și astfel a murit
la 49 de ani.
V-am
dat un exemplu de yoghin care
și-a
purificat
numai
canalul central Sushumna,
fără să fie preocupat
de cele 360000
de
nadisuri.
În
acest caz
Eu spun că Ramakrishna suferea
de blocajul chakrei Lalana(care îl vom analiza într-un alt URL). Ce
să spun în continuare că starea de Nirvikalpa
Samadhi
pentru
uni yoghini este starea ultimă de purificare, iar pentru noi primul
început pentru
zeificare.
În
continuare voi da câteva Mantre și le vom analiza.
MAHA-MRITYUNJAYA MANTRA | MAREA-MRITYUNJAYA MANTRA |
Aum
Tryambakam yajaamahe Sugandhim pushtivardhanam; Uraarukamiva bandhanaan- Mrityormuksheeya maamritaat. |
„Îl ador plin de fervoare pe Zeul cu trei ochi(Tati Shiva) cel care hărănește și susține toate ființele din creație. Fie ca EL Să mă elibereze de sub tutela morții și să-mi redea Nemurirea!” |
1.
Această
MAHA-MRITYUNJAYA
MANTRA
este
mantra
dătătoare
de viață.
Această puternică
Mantră este
o„mantră
de protecție”
împotriva accidentelor
de: mașină,motocicletă,bicicletă,avion,incendiu,
inundații,
explozii(mai
ales de
gaz),accidente
survenite în excursii
și alte tipuri
de accidente.
Totuși
această
mantră mai
are și
proprietăți curative
foarte
importante.
Astfel această mantră
are o vibrație ascunsă care vindecă
boli
incurabile,
dar pentru aceasta trebuie
să facem Likhita Japa sau
manasika
Japa cu Ea.
In India
este
Mantra
care învinge
moartea,
fiind o armă
împotriva oricărei boli.
MAHA-MRITYUNJAYA
MANTRA este
mantra
lui Tati Shiva(cel
care este dincolo
de mentalul
uman)
și în acest caz este mantra
care oferă de toate:
Eliberarea(Moksha
mantra),sănătate
(arogya),viață
lungă(deergha-ayus),pace(shanti),bogăție(aishvaraya),
prosperitate((pushti),satisfacție(tushti)
și nemurire(moksha).
Ce vreau să vă
zic
nu am
făcut nici
un
procedeu cu această Mare Mantră.
Mantra
fiind
foarte lungă
și dumneavoastră
lucrați(aveți
serviciu)
așa că renunțați,
avem alte procedee
mult mai ușoare.
Totuși ce vreau
să vă
spun,
avem acest
canal de televiziune„YouTube”
la care
vă rog
să vă abonați(e
gratis).
Eu sunt abonat la următoarele canale Indiene
(YouTube):
spiritualmantra,
Shiva,
rajshri,
darysons1,
RajshriTelugu,
Devi,Ganesha,weirdindia.
În acest
sens
veți primi
în Inbox
cele mai noi mantre
și cântece
care glorifică Marii Zeii,
Marile
Zeițe
și în general Zeii
Indieni(Zeii
din chakrele noastre).
Astfel veți
fii
la curent
cu interpretare
Mantrelor,
vorbesc
aici de pronunția sanskrită.
Auzind-o
de multe ori ea
se va întipări
în mentalul
dumneavoastră
și astfel veți
putea medita
la ea
oricând
doriți
și eu ascult
această mantră pe„YouTube”.
Gayatri
Mantra.
Gayatri
Mantra este
cea mai
sacră dintre toate Mantrele vedice.
În
ea
este
întrupată întreaga învățătură a Veda-elor.
Această
mantră conferă
o sănătate
perfectă,frumusețe,putere,vigoare,vitalitate,precum
și
o aură
magnetică
a feței(radiație
ca cel care a practicat
mult Pranayama).
Această
mantră
mai
distruge
cele trei
surse ale ignoranței(granthi-uri):
avidya(lipsa
cunoașterii),kama(dorințele),karma(acțiunile-egoiste).
GAYATRI MANTRA | GAYATRI
MANTRA(principiul feminin
Suprem) |
OM,BHUR BHUVAR SVAH, TAT SAVITUR VARENYAM, BHARGO DEVASYA DHIMAHI ,DHIYO YO NAH PRACHODAYAT, | Noii
medităm asupra Gloriei
transcendentale a Divinități Supreme,
care este în interiorul
inimi pământului, în
interiorul vieți cerului și în interiorul sufletului cerului, fie ca el să stimuleze și să lumineze mințile noastre. |
Referitor la această Mantră eu nu am făcut Likhita Japa cu această Mantră e prea lungă. Ce vă rog să o ascultați de mai multe ori pe„YouTube”. | Ce am făcut Eu, am învățat această Mantră pe de rost și după aceia am fredonat-o cu voce tare(vaikari) și după aceia am făcut manasika Japa cu ea. Dumneavoastră vă recomand să o ascultați pe„YouTube” și după aceia să o fredonați. |
.
Prin
Japa
cu această mantră
ne rugăm Mamei
Divine Gayatri,
Zeitatea
feminină
supremă în Veda-e,
Mama
tuturor Zeilor,
consoarta
feminină
a lui
Brahman(Tati Shiva),
să ne acorde
grația Domniei Sale în
a ne purifica și a ne elibera din sclavia
păcatului. Dacă
facem o paralelă la zilele de
acum,
Marea
Zeiță Gayatri este
de fapt
Mami Kundalini,
dar
că așa era numele Ei în Veda-e.
În
continuare voi da într-un tabel
mai detaliat explicația
cuvintelor
care compun
Gayatri
Mantra.
1 | Bhuh,Bhuvah,Swah | Pământul,Văzduhul,Cerul |
2 | SAVITUH | Este forma cazului posesiv la„Savitri”, derivat din rădăcina „SU”-adică a da naștere la ceva. În acest caz avem o referire la o formă de manifestare vizibilă a lui Tati Shiva care este „Savitri”(adică Soarele care dă viață) |
3 | „TAT” acest cuvânt ne ajută să înțelegem puternica Mantră„Aham Brahma Asmi”. | „Aham Brahma Asmi”=„Eu sunt Brahman”. Deci înțelesul în formă condensată a lui Gayatri Mantra. Când veți fi avansat în yoga veți înțelege mai bine acest lucru. |
4 | „Devasya” | Reprezintă genitivul lui Deva, fiind de acord cu Savituh. În acest caz Zeul Surya(soarele) care este Tati Shiva în manifestat se află într-un joc permanent cu creația(srishti) Sa. În acest caz creația este formată din cei doi poli: existență(sthiti) și distrugere (pralaya). În acest caz noi spunem că Tati Shiva manifestă în mod plăcut, armonios ca într-un joc(Lila) creația Sa. |
5 | „Varenyam”=Varaniya | Care înseamnă adorabil. De aceia va trebuim să îl adorăm pe Zeul Suprem(aici zeul Surya) pentru a fi eliberați din ciclurile repetate ale nașteri și morții. |
6 | „Dhimahi”=Dhyayema | Vine de la rădăcina:„dhyai”, deci medităm, sau dorim să medităm asupra ceva. |
7 | „Prachodayat”= fie ca El să ne îndrume. | Gayatri nu afirmă în mod efectiv aceasta,dar ne dă de înțeles că fără o ghidare de-a lungul Chatur-varga-ei(căii) nu poate exista eliberare. Și astfel Tati Shiva în ascuns ne ghidează pe această cale |
Totuși
când faceți
manasika Japa cu
această
Mantră
trebuie să știți
că
există
cinci
pauze:
după
AUM este prima pauză;
după
Bhur Bhuvar Svah
este
cea de-a doua pauză;
după Tat
Savitur Varenyam
cea
de a treia pauză;
după Bhargo
Devasya Dhimahi a patra pauză și
după
Dhiyo yo nah
Prachodayat
a cincea pauză(eu
am pus
virgulă
ca să vă atenționez).
Eu nu am nici o pretenție
să faceți
Likhita Japa
cu aceste mantre
lungi,
dar ce
vă rog să fredonați
și
să practicați
manasika Japa.
În
cazul că
ați
decis
să faceți Likhita Japa cu Mantrele elementelor subtile
OM,HAM,
YAM,RAM,VAM,LAM,
așa
cum am spus fiecare literă
se repetă de
100000 de ori.
În
acest caz pronunția
este cea din limba
română,
cum scriem așa
și citim.
Eu la cele două
Mantre YAM(य)
și
VAM(व)
le-am
scris în limba
sanskrită
că e mai
ușor
și am pus
punctul deasupra lor(anusvara
M), dar
am
considerat că
tot
trei litere
are Mantra(य)
și
am
repetat de 300000 de
ori.
Așa cum am mai spus
Eu
deși sunt
Mantrele
elementelor subtile,
ele
au totuși
Zeități Medii
la care va
trebui
să medităm.
Și dacă
se
poate
să luăm
o poză de pe calculator și
să o
pune în ramă
atunci când
facem
Japa
cu mantra Zeități respective.
Ce am spus noi
la chakre:
YAM
este
mantra
Zeului VAYU;RAM
este mantra Zeului AGNI;
VAM
este mantra Zeului VARUNA;
LAM
este mantra Zeului INDRA,iar
când vom face
Japa
cu
Mantra HAM și OM
îi vom pune poza
lui Tati Shiva și Mami Kundalini.
Trebuie
să existe o legătură strânsă între dumneavoastră,
Mantră
respectivă,
Zeitatea
care are mantra respectivă(mantra
nu este altceva decât forța
respectivei Zeități)
și
procedeul Japa
care îl
practicați.
Toate
aceste
trei elemente trebuie să se sincronizeze,
orice
desincronizare
duce la un randament
scăzut.
Față
de Zeitatea
care are Mantra
respectivă
trebuie
să ne comportăm
cu o profundă
iubire și devoțiune(
bhava
bhakti). Practicând
iubire și devoțiune față
de Zeități,
vă veți
putea
apropia de ele și
astfel vor dispărea
acele cuvinte Politeism și
Monism.
Și astfel dualitățile
încep să dispară încetul cu încetul.
Ce
vreau să vă mai rog
am descărcat
și eu mai multe aplicații
de la magazinul Web
Chrome
printre care și un
post de Televiziune în care
sunt
peste 25
de
canale Indiene.
Pentru a vă apropia
de
Mantre,
vă rog
să
vizionați
aceste video-clipuri
care
sunt înserate
în aceste canale
și sunt cântate
de
yoghini Indieni.
Aceste
Mantre
sunt de
mii de ani cântate în India,
cântăreții
Indieni
au o emulație
în a interpreta
și reda„forța
Zeități care
produce
respectiva
vibrația în
dumneavoastră”.
Puteți merge
în
mâini,
puteți sta
în cap
s-au puteți să vă
rotiți pe deget,
dar fără respect
și iubire
față de Zeii,
vă veți întoarce
de
multe ori
în
mocirla creației.
Cheia este iubirea, da. Mi-a placut, iar calea incercarilor ne duce spre sala intelepciunii unde obtinem realizarea, expansiunea constiintei si identificarea cu sinele spiritual.
RăspundețiȘtergere