Vasile Ivașca. Aparatul respirator a organismului uman, prima parte. Procesul vorbiri în ființa umană, conform cu Yoga Noastră. Pranayama prima partea.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva și Marile Zeițe: Parvati cu Zeul Ganesha copil, Mahalakshmi, Sarasvati și Durga.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Marea Zeiță Parvati și Zeul Ganesha copil.

Pranayama este cea de a opta etapă( sau ramură) în cadrul Yogi Noastră sau Zeificarea Yoghinilor Superiori. Pranayama fiind una din cele mai importante etape din Yoga Noastră. Eu îmi voi concentra mai mult atenția pe această ramură a Yogi.

Puțină lămurire, puțină cunoaștere a funcționări Aparatului Respirator la ființele umane și animale. Fără acestă cunoaștere e greu să separăm aerul și oxigenul de Prana Shakti. Astfel vom spune și noi ca medici că în procesul respirație omul absoarbe aer(deci oxigen) și elimină aer toxic(dioxid de carbon). Da pe lângă aer, omul mai absoarbe și Prana Shakti. Da, dar aeru își are rezervorul în plămâni și de aici el este preluat de sânge și răspândit în tot corpul. Iar Prana își are rezervorul în corpul subtil în Bulbul Kanda și de aici este răspândit în tot corpul de cele 10 sufluri vitale.

Aparatul Respirator. Energia necesară metabolismului celular provine din oxidarea substanțelor organice celulare, care pun în libertate energia potențială acumulată în acestea. Deoarece procesele de oxidare au loc sub acțiunea oxigenului, în prezența oxidazelor, pentru asigurarea acestor procese și deci pentru menținerea vieții, este necesar un aport continuu de oxigen. În urma oxidărilor, o dată cu producerea de energie în organism, ia naștere, printre alți produși toxici și dioxidul de carbon care trebuie eliminat. Totalitatea organelor care au rolul de a asigura luarea oxigenului din aerul atmosferic și de a elimina dioxidul de carbon din organism alcătuiesc „Aparatul Respirator.”

Aparatul Respirator(anatomia) este alcătuit din două părți distincte: căile extra-pulmonare și plămânii. Căile respiratori extra-pulmonare sunt conductele prin care aerul atmosferic este introdus în plămâni și prin care este eliminat apoi din plămâni. Căile respiratori extra-pulmonare sânt alcătuite din următoarele organe: căile nazale, faringe, laringe, trahee și bronhiile primare. După origine și așezarea lor în tractul respirator, ele se împart în două grupe: a). căi respiratorii superioare, reprezentate prin cavitatea nazală și faringe. b). căi respiratorii inferioare, laringe, trahee și bronhiile primare. Voi descrie pe scut fiecare organ al Aparatul Respirator. Vezi Figura 4 Zeii. Cavitatea bucală, laringe, trahee și esofag.

Fosele nazale. Nasul este un organ special adaptat ca poartă a căilor aeriene. Cavitatea sa este divizată printr-un sept în două jumătăți, numite fosele nazale. Pereții acestora sunt căptușiți cu o membrană mucoasă. La limita dintre piele și mucoasă se găsește pragul nasului, care are o structură de tip tegumentar. Această structură se caracterizează prin prezența unor perișori, care constituie un dispozitiv de filtrare așezat chiar la intrarea căilor aeriene. Pereții laterali ai foselor nazale sunt ondulați din cauza existenței celor trei cornete nazale, acoperite cu o mucoasă bogat vascularizată. Din cauza acestor formațiuni, viteza cu care este inspirat aerul se moderează și astfel el se poate încălzi într-o oarecare măsură. În același timp, produsul secretat de celulele mucoase rețin particulele de praf și numeroase microorganisme din aerul inspirat.

Segmentul inițial a căi respiratorii.

În acest fel, segmentul inițial al căii respiratorii prezintă următoarele adaptări morfologice: a). Datorită scheletului său ost-ero-cartilaginos, dubla poartă de intrare și ieșire a aerului este menținută mereu deschisă. b). Prin perișorii de pe pragul nărilor și prin produsul secretat de mucoasa acestora se realizează filtrarea aerului. c). După felul suprafeței celor trei cornete nazale și a unei vascularități bogate a mucoasei care le căptușește se creează condiții favorabile încălzirii și umezirii aerului, care pătrunde în aparatul respirator. În legătură cu fiziologia(gr. phisis=natură; logos=știință) foselor nazale, mai este necesar de notat faptul că ele comunică, prin niște pori, cu cavitățile din oasele feței, numite sinusuri(maxilare și frontale). Pătrunderea unor microorganisme în interiorul lor poate provoca inflamarea mucoasei care le căptușește(sinuzită). Spre a evita acest risc, se impune o bună și susținută igienă a nasului.

Faringele. La nivelul faringelui are loc încrucișarea căii aeriene cu calea digestivă. Pentru a ajunge în faringe, aerul poate urma două căi: a). Calea primului segment a tubului digestiv, numită și calea bucală. Într-adevăr atunci când fosele nazale sunt „înfundate” din cauza unei secreții a mucoasei prea abundente, a unor vegetații, sau când este necesară o ventilare mai energetică a plămânilor(în cazul unor eforturi excesive), se respiră și pe gură. Calea bucală este întrebuințată în mod curent pentru ieșirea aerului în timpul vorbirii și atunci când se cântă. În aceste două cazuri, comunicarea cu faringele este mai largă și mai directă decât prin fosele nazale. b). Prin fosele nazale. Totuși urechea medie comunică cu faringele printr-un canal osos și cartilaginos, numit Trompa lui Eustachius. Datorită acestei legături pe fețele membranei timpanice apasă aceeași presiune. Totuși este indicat atunci când suntem supuși unor zgomote infernale să avem dopuri în urechii. În continuare în partea de jos, faringele comunică direct cu orificiul esofagian. În acest caz am fi tentați să zicem că aerul merge spre stomac, acest lucru nu se întâmplă din cauza că în laringe, în direcția plămânilor presiunea este mai mică decât presiunea aerului atmosferic. Pentru lămuriri vezi Figura 4. Zeii. Cavitatea bucală.

Figura 4. Zeii. Cavitatea bucală și anexele sale. Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Marea Zeiță Sarasvati.

Laringele.

Laringele. Despre laringe putem spune că este segmentul superior al traheei, care pe lângă funcțiile de cale respiratorie și de protecție a căilor respiratorii inferioare îndeplinește și pe cea de fonație. Din această cauză el mai poartă și denumirea de organ vocal sau fonator. Laringele este un organ foarte complex și în această lecție, Eu vă propun decât o descriere sumară a sa. Privit din față el are forma unui trunchi de piramidă, având baza mare în partea de sus. În acest fel pot spune despre laringe că el seamănă cu un difuzor. Deci pot spune că el are două fețe antero-laterale, o față posterioară, o extremitate superioară (baza superioară) și o extremitate inferioară(baza inferioară).

Baza superioară se prinde prin intermediul unor membrane de osul hioid, iar baza inferioară se continuă cu traheea. Scheletul de rezistență a laringelui are în componență, un schelet format din cartilaje, din capsule articulare, ligamente și membrane, care reprezintă mijloacele de unire ale cartilajelor, din mușchi și din mucoasa laringiană. Deci astfel spus, scheletul laringelui este alcătuit din nouă cartilaje, dintre care trei sunt neperechi(tiroid, cricoid și epiglota), iar șase sunt perechi(aritenoide, corniculate și cuneiforme). Cartilajul tiroid, este cel mai mare cartilaj al laringelui. Este format din două lame dreptunghiulare, sudate pe linia mediană, dându-i aspectul unei cărți deschise cu muchia îndreptată anterior. Această porțiune are pe marginea superioară o incizură(incizura tiroidiană) și o proeminență laringiană cunoscută sub numele de „Mărul lui Adam”.

Epiglota, este un cartilaj fibros, situat deasupra intrării în laringe. Are forma ovală, turtită ca o frunză cu pețiolul înserat în unghiul cartilajului tiroid. Fața sa anterioară este prinsă de rădăcina limbii, iar partea liberă funcționează ca un căpăcel care închide glota în timpul deglutiției.

Diagnosticul după limbă. Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Părinți Primordiali: Tati Shiva și Mami Parvati.

Continuare laringele. Procesul vorbiri.

Cavitatea laringelui este împărțită în trei etaje: 1. Etaj supra-glotic, 2. Etaj glotic, 3. Etaj sub-glotic. Tot aici mai găsim: coardele vocale superioare(numite plici ventriculari), coardele vocale inferioare(numite plici vocali), care sunt formate din mușchiul vocal și ligamentul vocal. Deschiderea dintre plici-le ventriculare și cele vocale poartă numele de glotă. Fiziologia laringelui. În timpul respirației, coardele vocale sunt larg deschise și lasă drum liber coloanei de aer care intră și iese din plămâni. Pentru a se produce fonația sunt necesare de îndeplinit următoarele condiții. 1. Să se micșoreze distanța dintre coardele vocale. 2. Să se închidă glota respiratorie. 3. Coardele vocale să fie destul de bine întinse. 4. Să se realizeze un mecanism care să pună în mișcare aparatul fonator. 5. Să existe un aparat de rezonanță.

Procesul Vorbiri în dumneavoastră. Vorbirea este mijlocul de transmiterea gândurilor omului către semenii săi, este cel de-al doilea sistem de semnalizare caracteristic omului. În vorbire intervin nu numai sunete, a căror emisie se face fără greutate, ci și asocierea acestor sunete, articularea, pentru a forma combinații de sunete numite cuvinte. Cuvintele sunt elemente cu ajutorul cărora ne exprimăm ideile. Sunetele care formează cuvintele sunt de trei feluri: vocale, semivocale și consoane.

Vocalele sunt sunete care se amplifică de glota vocală și influențate de cavitățile de rezonanță ale tubului vocal. Consoanele sunt tot sunete, dar că la pronunțare lor, ne urcăm direct la punctul de pronunție. În timp ce la vocale ne urcăm lent spre punctul de pronunție. La pronunția consoanelor, curentul de aer expirat produs de tubul vocal se amplifică puternic în gură. Astfel cuvintele se formează prin legarea vocalelor și consoanelor, astfel în „Limba Română” se știe că nu pot exista două consoane alăturate.

Figura 46, Zeii. Aparatul Respirator. Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Bagavan Vishnu.

Totuși cum apare vorbirea în corpul subtil? Propagarea sunetului între Muladhara și Manipura chakra.

Să vă mai spun ce zic Eu la „Prima Parte despre Mantre.” Vishuddha chakra prin elementul său eter(akasha) face posibilă manifestarea sunetului(Shabda) în plan subtil și fizic.

Voi analiza cum apare în dumneavoastră vorbirea, mai toate scrierile Yoghine vorbesc de patru nivele ale unui sunet, sau cuvânt, înainte de-a fi exprimat sau rostit, înainte de a deveni un sunet grosier. Aceste patru nivele sunt: PARAVAK, PASHYANTI, MADHYAMA și VAIKHARI SHABDAS.

Fiecare sunet sau literă înainte de a fi rostite de un om, există în formă cauzală, unificat cu Mami Kundalini în Muladhara chakra. Acest prim nivel se caracterizează nivel de sunet(shabda) numit PARAVAK. În acest caz Eu spun despre shabda care se află în Muladhara chakra, că este „Para,” „sunet suprem” nu poate fi auzit. Deci sunetul Para reprezintă Ishvara-shakti (forța manifestato-are divină). Astfel sunetul „Para” nu este ca vaikari, care este diferit în funcție de limba vorbită. Para este stratul primar, neschimbător și nediferențiat al tuturor sunetelor, însăși sursa întregului Macrocosmos.

Când prin voință sau sugestie externă, acel sunet sau cuvânt particular produce o vibrație subtilă corespondentă, care se propagă între Muladhara chakra și Manipura chakra, sunetul este numit PASHYANTI SHABDA. Nivelele de PARAVAK și PASHYANTI ale unui sunet sunt foarte subtile, la acest nivel de manifestare a lui shabda, ființele umane nu le percep(nici nu le înțeleg). În cadrul practici yoghine când minte devine puternic purificată sunetul subtil(shabda) se aude în continuu. Aici mai trebuie să aveți deschis Auzul Divin. Vreau să spun că sunetul care se propagă între Muladhara chakra și Vishuddha chakra primește această mișcare de la Prana Shakti. Dacă nivelul de Prana din învelișul de pranayama e slăbit și e abia perceptibil. Trebuie practicată Respirația forțată mult timp.

Figura 47. Zeii. Mare Zeu Vasile, Vasile execută Pranayama alternativă. Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Bagavan Brahma.

Propagarea sunetului între Manipura și Vishuddha.

Când shabda (sunetul) sau cuvântul se propagă din zona Manipura chakra și atinge Anahata chakra(zona inimi), sunetul e numit MADHYAMA SHABDA. În acest interval sunetul devine mai grosier și este perceput de un om obișnuit prin intuiție. Când shabda(sunetul) sau cuvântul se propagă din zona Anahata chakra în zona Vishuddha chakra(zona gâtului) sunetul dobândește o formă grosieră prin exprimarea sa verbală, el este numit VAIKHARI SHABDA.

Tot acest proces prin care un cuvânt sau sunet este adus din forma sa cauzală la forma de manifestare este un proces automat(natural) la majoritatea ființelor umane. Tot acest proces automat este făcut de Marea Zeiță Kundalini și Prana Shakti. O ființă umană este inconștientă de acest proces automat, o ființă umană îți va spune că acest proces automat e făcut de Dumnezeu dacă este creștin, iar dacă este Darwinist îți va spune că natura l-a făcut. Eu nu contest cele două cunoașterii. Dar la Yoga Noastră Eu spun că Tati Shiva a proiectat și execută acest proces al vorbiri.

Deci Eu trag o concluzie, dumneavoastră gândiți și doriți să vă exprimați prin vorbire acest gând. El va urma acest traseu care l-am amintit Eu, iar laringele are rolul de a amplifica sunetul subtil pentru a fi perceput de ureche.

Lămuriri suplimentare cum apare procesul vorbiri la om. În cazul vorbiri umane lucrurile sunt mult mai complicate. În primul rând vibrația(sunetul) care apare în Muladhara chakra(Paravak) este o undă purtătoare care nu este modulată cu sunetul sau cuvântul dumneavoastră. În acest caz Eu v-am spus că este aceiași la toată lumea, indiferent că este om sau animal. Modelarea undei purtătoare cu cuvinte sau sunete formate din 3 sau 6 litere sau e în română sau engleză se face din Anahat până la laringe. Tot acest proces al vorbiri al exprimări sunetelor și cuvintelor e un proces automat, puternic sincronizat. Totuși există unele deficiențe care duc la suprimarea vorbiri și omul devine Mut. Un nivel apropiat de omul mut este omul Bâlbâit, care este un defect de vorbire în care se vorbește încurcat și cu greutate. Sunt multe de spus aici. Esențial voi spune că Ajna chakra dă comandă după cuvine în memorie(Muladhara), dar cuvântul vine cu întârziere. Mai mult aici când Ajna dă comandă ca sunetul sau cuvântul modelator să se suprapună pe unda purtătoare, venită din Muladhara în tuburile rezonatoare cuvântul nu poate fi citit clar și apare acea pronunțare neclară(adică om gângăvit). Aici avem exemplu pe Moise și regele Mihai. Aici mai avem și altă problemă Vishuddha chakra slăbită. Dacă asculți la televizor un astfel de individ, el vorbește de abia îl auzi. În acest caz chakra Vishuddha este blocată, impură, iar persoana respectivă a făcut mult sex.

Figura 48. Zeii. Curățirea nasului cu Sutra Neti. Bagavan Vishnu și Atributele Puteri Domniei Sale.

Traheea.

Traheea, este un organ în formă de tub și face legătura dintre laringe și arborele bronhic. Lungimea sa, la adult este de 10-12 cm. Structura sa este formată dintr-un schelet cartilaginos, format din 15-20 de inele. Deci tot acest schelet cartilaginos, face ca traheea să fie rigidă și suplă.

Bronhiile principale(primare) sunt ultimele segmente ale căii respiratorii inferioare și ele provin de la bifurcația traheei în două ramuri, stâng și drept. Bronhiile pătrund în plămâni, în care bronhia dreaptă dă trei ramuri secundare, câte una pentru fiecare lob pulmonar, iar bronhia stângă numai două ramuri secundare, cât este numărul lobilor acestui plămân. Odată cu pătrunderea în plămâni, fiecare ramură secundară se se ramifică dihotomic din ce mai mult, formând până la urmă o arborizație foarte complexă cu un rol bine determinat. Structura bronhiilor și chiar primele ramuri ale acestora au o structură asemănătoare(aproape identică) cu cea a traheei. Dar pe măsură ce intră în plămânii, ramificațiile devin mai fine, pereții lor se subțiază, reducându-se în primul rând țesutul cartilaginos.

Ultimele ramificații bronhice, numite bronhiole, au pereți formați dintr-o pătură de fibre musculare netede, dispuse circular. Structura bronhiolelor e mai complexă, dar Eu mă voi oprim aici cu descrierea lor. Vorbind așa mai simplu, pot spune că bronhiolele sunt de fapt ramurile terminale ale arborelui bronhic, care pătrunde în interiorul lobulilor pulmonari. Datorită prezenței fibrelor musculare în pereții bronhiolelor, aceste conducte aeriene sunt capabile de a-și modifica lumenul și deci de a influența în mod considerabil circulația aerului. În unele cazuri patologice(de exemplu în astmul pulmonar) se produc spasme (contracții) ale acestei musculaturi, ceea ce aduce după sine o senzație de sufocare, deși eforturile respiratorii sunt foarte puternice.

Figura 47. Zeii. Marea Zeu Vasile, Vasile execută Pranayama alternativă.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Zeul Agni.

Și acum organul fundamental al respirației Plămâni.

Plămâni. Sunt de fapt organele respiratorii propriu-zise. Avem plămânul drept format din trei lobi și plămânul stâng format din doi lobi, ei sunt dispuși simetric în cavitatea toracică. La mijloc, între cei doi plămâni, se găsesc: inima, trunchiurile marilor vase pulmonare și cele două ramuri ale traheei (bronhiile primare). Acest ansamblu de organe ocupă spațiul din mijlocul cutiei toracice, numită mediastin. Ca structură un „lob pulmonar” este alcătuit din următoarele părți: mantaua, nucleul, lobuli pulmonari, pereții radiari fibro-elastici, pereți concentrici, bronhie lombară, arteră și venă lombară. Fiecare lob este învelit la exterior de o membrană caracteristică(pleură pulmonară) și este divizat la interior în două părți distincte: nucleul și mantaua. Vezi Figura 46. Zei. Aparatul Respirator. Respirația completă.

Nucleul reprezintă porțiunea în care se găsesc: bronhia lombară respectivă, vasele de sânge și limfatice, ganglionii limfatici și trunchiurile nervoase. Totul este înglobat într-un ansamblu solidar, printr-o masă de țesut conjunctiv.

Mantaua(pleura pulmonară) este masa de țesut pulmonar care îmbracă nucleul lobului, având o grosime de 3-5 cm. Ea este divizată, prin pereți radiari și concentrici în mai multe compartimente de formă prismatică, numite „lobuli pulmonari.”

Lobulii pulmonari sunt adevăratele unități funcționale a plămânilor. Se știe că în fiecare lobul pătrunde o bronhiolă terminală și care se ramifică în interiorul acestora în 2-3 bronhiole respiratorii. Aceste bronhiole respiratorii se divid, în continuare în câte 2-3 canale (conducte alveolare), care la rândul lor se ramifică și ele. Ultimele ramificații se numesc „saci alveolari” care au formă de pară. În pereți bronhiilor respiratorii și în ai conductelor alveolare, precum și în pereți sacilor alveolari se deschid orificiile micilor cavității respiratorii, numite „alveole pulmonare.”

Mare zeu Vasile, Vasile împreună cu Marea Zeiță Durga. Figura 49. Zeii. Mare Zeu Vasile, Vasile execută purificarea nasului cu Sutra Neti.

Alveolele pulmonare.

La nivelul alveolelor pulmonare are loc schimbul de gaze, din alveole pătrunzând în sânge oxigenul, iar din sânge eliminându-se în alveolă dioxidul de carbon. Suprafața totală de schimburi gazoase de la nivelul plămânilor este de aproximativ 100 m². În unele cazuri patologice, această suprafață se poate reduce considerabil, cum ar fi cazul „aprinderilor de plămâni”(pneumonii) în edemele pulmonare și tuberculoză.

Respirația. În general, prin respirație se înțelege funcția prin care organismul ia din mediul lui de viață „Oxigenul” și elimină dioxidul de carbon. În acest schimb de gaze se disting două faze:

1. Prima fază se petrece la nivelul „alveolelor pulmonare,” în care se realizează schimbul de gaze între mediul extern și sânge. Această fază se numește „respirația pulmonară” sau respirația externă.

2. A doua fază se petrece la nivelul țesuturilor și constă în schimbul de gaze dintre celule și mediul intern al organismului. Aceasta fază se numește „respirația tisulară” sau respirația internă. Pentru realizarea acestor două faze ale respirației, este necesar ca gazele să fie transportate la nivelul celor două suprafețe de schimb, acest transport este făcut de sânge. Organele care asigură mecanismul respirației sunt scheletul cuști toracice și mușchii respiratori.

Mare Zeu Vasile, Vasile execută purificarea nasului cu Sutra Neti. Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva și Zeii Medii.

Scheletul cuști toracice.

Scheletul cuști toracice este format din 12 perechi de coaste, care în față se prind de stern, în spate de cele 12 vertebre toracale(T1-T12), iar mușchii respiratori se grupează în: mușchi motori ai cutiei toracice și diafragmul (cel mai important mușchi respirator). Vezi figura 11 Ayurveda. Cușca toracică.

Mișcările respiratorii. Sunt schimbările de volum care se petrec în mecanismul respirator și care au ca urmare circulația aerului prin căile respiratorii extra-pulmonare și plămâni. Trebuie să reținem că în mișcările respiratorii, plămâni joacă un rol pasiv.

Ca urmare a produceri mișcărilor respiratorii, au loc două acte: Inspirația și expirația. Inspirația. Întrarea aerului prin căile respiratorii și plămâni poartă numele de inspirație. În timpul procesului de inspirație, volumul cavității toracice se mărește în direcția a trei diametre: sus-jos, stânga-dreapta, față-spate.

Mare Zeu Vasile, Vasile execută Pranayama alternativă. Tati Shiva și Dansul Său Cosmic de Creație a Universurilor Multiple.

Pleure.

Totuși să mai vorbesc ceva și despre pleure. La exterior plămânii sunt înveliți de o membrană seroasă numită pleură, care nu aparține structuri acestora. Pleura este formată din două foițe, între pleure(foițe) se găsește o cantitate mică de lichid, secretat de celulele epiteliului pleural și care joacă un rol(esențial) de cuplaj a celor două pleure. Acest cuplaj nu este un cuplaj fix(rigid) el permite deplasarea relativ a unei pleure față de pleura cu care este în contact.

Deci pleura care vine în contact cu plămânul este fixată de acesta prin elemente conjunctive și se numește pleură pulmonară(sau viscerală). Pleura care este fixată pe fața internă a cutiei toracice se numește pleură costală(sau parietală) și avem pleură mediastinal, care vine în contact cu organele din mediastin și mai avem pleură diafragmatică, care învelește fața superioară a diafragmului.

Pătrunderea aerului în plămâni. Pornim din starea de repaus a plămânilor , în acest caz presiunea din interiorul lor este egală cu presiunea atmosferică. Așa cum am spus Eu la asane, totdeauna procesul de respirație îl începem cu „Inspirația” și de foarte puține ori ce expirația, în acest caz plămânii se dilată, ca urmare a măririi cutiei toracice, în acest mod presiunea aerului pulmonar scade cu 3 mm Hg, față de presiunea atmosferică. Această diferență de presiune face ca aerul atmosferic să pătrundă în plămâni prin căile respiratorii, realizând astfel inspirația. Ce spun medicii aici că inspirația apare ca un proces activ, determinat de contracția mușchilor respiratori în inspirație. Concluzie: Mușchii respiratori se contractă și se produce Inspirația, Mușchi respiratorii se dilată și se produce Expirația.

Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Bhadrasana. Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva și Mari Zeii.