|
Yoghin Vasile Ivașca în postura Tronului și ochii în Sambhavi mudra.
|
Vom
continua cu legendara,
Medicina Tradițională Chineză, știu
că este greu să
vă
însușiți
aceste lecții,
dar și mai greu
este să le practicați.
În
lecția a
șasea am spus că cele 7 chakre primesc mișcarea de rotație
de la
Prana Shakti.
Vreau să
repet
și
să mai
modific
din ce
am spus în lecția trecută despre curelele
Pranice.
Lămuririi
în legătură cum funcționează curele
Pranice: Cureaua Pranică 1, Cureaua Pranică 2,
Cureaua Pranică 3, Cureaua Pranică 4. În toate
cărțile de Yoga Indiene nu ați întâlnit aceste denumiri,
vreau să vă spun că eu le-am introdus. Ele nu sunt
în fond curele ci sunt un mănunchi de
canale subtile grupate foarte aproape(eu le-am
denumit curele). Dar ați găsit un imbold de îmbărbătare
în cărțile Indiene„care spune, că
dacă practici yoga trei luni vei fi mare yoghin și
pe deasupra eliberat”.
Astăzi nu mai există oameni cu asemenea purități, așa
că trebuie să practicăm yoga, dacă
vrem să fim cineva în acest univers.
|
a).
când am vorbit despre chakre am zis că
aceste se rotesc în sensul acelor de ceasornic(invers
sensului trigonometric), dar nu am precizat de
unde primesc aceste chakre, forța necesară
pentru a se roti. Așa cum am spus Bulbul
Kanda este rezervorul de Prana Shakti
în corpul dumneavoastră. Și acolo
am precizat, la lecția cu „Învelișul de
Pranayama”, că Prana Shakti, nu este
numai energie, în corpul dumneavoastră, ci
este conștiința din corpul dumneavoastră. Iar
toate structurile, vorbim de sistemul nervos
central și periferic și alte procese
fiziologice care se desfășoară
în corpul dumneavoastră primesc conștiință
de la Prana Shakti. Felul cum primesc conștiință
și cum sunt puse în funcțiune organele dumneavoastră nu
face obiectul acestei Yogi, cunoaștere aparține
de Marii Zeii (iar mentalul uman nu poate cuprinde
așa ceva).
|
Ca
să ne deosebim
și mai mult de yoga Indiană
care„afirmă că Jivatman
este conștiința din corpul dumneavoastră”.
Eu am spus
în cadrul Yogi
Noastre
că Prana Shakti este
conștiința
din corpul dumneavoastră.
Vreau să vă arat un exemplu
pe care și dumneavoastră îl știți
în legătură cu poporul Japonez.
Ei numeau Bulbul
Kanda
zona
Hara sau„Oceanul
Energiei”
și în acest caz pentru conservarea energie
ei purtau o centură specială de protecție,
să țină tot timpul căldură
pe zona Hara.
Dar mai este un aspect,
care ne arată rolul jucat în tradiția
Samurailor
acestă
zonă Hara.
Astfel
când un Samurai practica
acel ritual
de sinucidere
numit Hara-kiri
el își înfigea pumnalul
în zona
Hara(Bulbul
Kanda). Pentru
a purifica
și întări zona Hara japonezi
practicau diferite posturi verticale și
orizontale.
În acest fel ei mai practicau concentrarea
întregi energii în zona Hara.
Concentrarea energiei în
zona Hara„Ceremonialul
ceaiului”,
„Trasul cu
arcul”,
„Scrima”
etc, făceau
parte dintr-un program de
antrenament
a
unui Samurai.
Prin acest program samuraiul
obținea un„calm
profund”,
„limpezirea minții”,
„și stăpânirea de sine”.
Eu
vă rog să vă confecționați
un fel de centură,
să vă acopere Bulbul Kanda
mai ales iarna.
În
acest fel aveți în zonă Hara,
în permanent căldură(am
purtat și eu mult timp). Dacă
ați mai
observat
la halterofil
care ridică greutăți
mari,
la ei se vede cum se
concentrează pe Bulbul Kanda
pentru a prinde
putere.
|
Totuși
cum se pune în mișcare
tot acest angrenaj subtil?
|
A.
Prana Shakti iese din Bulbul Kanda, pe
partea dreaptă din față a corpului(ficat)
și urcă sus în Sahasrara, după ce rotește
Sahasrara, coboară în spate la partea stângă a
Lalanei(la partea inferioară a osului temporal stâng)
și de aici își continuă mișcarea pe
partea stângă a spatelui până în Bulbul Kanda.
Vom
numi aceasta„Cureaua
Pranică Numărul 1”.
|
B.
Prana Shakti iese din Bulbul Kanda, pe partea
dreaptă din spate a corpului și își continuă
mișcarea până la Lalana dreaptă(la partea inferioară
a osului temporal drept) și de aici trece în
partea stângă a lui Sahasrara rotind-o și
coboară pe parte din față stânga a corpului până în Bulbul
Kanda. Vom
numi aceasta„Cureaua
Pranică Numărul 2”.
|
C.
După aceiași schemă se desfășoară
și mișcarea în picioarele dumneavoastră.
În acest fel
vom
numi la
piciorul drept„Cureaua
Pranică Numărul 3,”
iar
la piciorul stâng„Cureaua
Pranică Numărul 4”.
|
Prima
observație, vreau
să fim bine înțeleși că nu există acolo
o curea fizică
ci multitudinea canalelor care urcă
pe partea dreaptă
din față a corpului
formează Cureaua Pranică
Numărul 1
etc.
A
doua observație, în această mișcare Prana este cea care
comandă execuția lucrări, Prana este cea care face lucrarea și
Prana este cea care coordonează lucrarea.
|
În
această mișcare Bulbul Kanda, joacă rolul
primordial, Lalana chakra rolul al doilea
iar mișcarea în dreptul chakre-lor rolul al
treilea. Despre nivelul de acumulare a
Pranei în
Bulbul Kanda mai putem să amintim că
are trei nivele de bază; 1). Nivelul
de acumulare a ființelor
umane, care are o serie de
sub- nivele începând de la copii și
oameni sănătoși(oameni plini de viață
și putere) și terminând cu
oameni bătrâni sau
bolnavi(oameni care mor sau sunt spre
moarte). Acest nivel îl vom
numi
nivelul subunitar, iar
Marii Zeii îi numesc pe oameni„Animale
Zeiești”, fiind că sunt inconștienți
că au în structura lor un Înveliș de Pranayama
și nu știu să-l accelereze pe
canalele subtile. 2). Nivelul
yoghini-lor insuficienți pregătiți, care
practică toate procedee-le yoghine în afară de
Pranayama(adică nivelul Unitar).
Totuși au un nivel limitat de Prana și insuficient
să intre în nivele foarte superioare de
conștiință. 3). Nivelul
Yoghinilor superiori
care practică între o oră și cinci
ore pe zi Pranayama(adică
nivelul supraunitar).
Ar
mai fi aici un nivel foarte superior, Yoghini
care nu mai respiră și
toate procesele din corpul lor le face direct Prana Shakti. Iar
blocajul
pe care îl are Bulbul Kanda,
se află și el în
trei poziții, două
extreme și unul
intermediar.
Pozițiile extreme sunt: d). Bulbul Kanda este
încărcat cu
Prana(copii
și oameni sănătoși)
și nu este blocat de
negativități,
e). Bulbul Kanda este stors de Prana(oameni
bătrâni
sau bolnavi)
și este blocat
de negativități,
f). Poziția medie între
cele două.
|
Ce
mai vreau să vă spun că pe aceste grupuri de canale
subtile(curele) vine un debit de Prana, pe care
îl vom nota cu QT
și este debitul total a tuturor
canalelor subtile și care se repartizează în ordine
chakre-lor pe partea dreaptă și partea
stângă. Începând cu Muladhara
ajungând în Sahasrara și continuând pe partea
stângă până în Bulbul Kanda. În acest caz debitul
(QT)
este în așa fel calculat ca să asigure Prană
necesară pentru fiecare chakră(sau
organ). Să luăm un exemplu„ficatul” care să
zicem că este alimentat cu un debit QF(
care este debitul care îi revine ficatului), există
mai multe deficiențe(rezistențe), ca acest
debit să ajungă la ficat, să dăm două
exemple. a). Debitul care ajunge la ficat este
insuficient. Și aici avem mai multe probleme, care
ar fi: a). canalele care alimentează ficatul
sunt blocate, în acest caz vă rog să
practicați asane care torsionează
ficatul(dacă nu puteți practica asane vă rog să vă
prezentați la medic), b). În Bulbul Kanda există
un debit insuficient de Prana, în acest
caz vă rog să practicați Pranayama. Să ne mai
lămurim cum funcționează acest circuit
Pranic în ficat? Să luăm un exemplu cu funcționarea
curentului electric. Se știe că curentul electric care
îl folosim noi în uz casnic este de 220 de volți și
este transportat prin două fire unul plus și unul
minus. Dacă între cele două fire, vom monta o priză
și de la care vom alimenta un motor electric, vom vedea că
apăsând întrerupătorul, motorul pornește.
Concluzie la motorul electric (monofazat) ne trebuiesc 2
cabluri pentru ca motorul să poată fi alimentat cu curent.
Iar forța electromotoare de 220 volți este asigurată de
uzina electrică prin cablul plus, adică lipsurile
de electroni din atomi (ioni pozitivi) sunt compensate în
fiecare moment prin cablul minus(care este rezervorul de
electroni). Totuși în acest caz trebuie să avem o uzină
electrică care să-mi asigure diferența de potențial
între cei doi poli ai motorului. Cum este la noi
în cazul alimentări și transportul Pranei în
organism? Așa după cum vedeți Bulbul Kanda
joacă rolul de uzina electrică, dar
între cele două ezită o mare diferență. Și astfel
avem uzina electrică, care furnizează o tensiune medie
de 220 volți, cu o frecvență medie de 60 de Hz
și în mod continuu. Toată această energie electrică
se obține în hidrocentrale sau termocentrale prin
transformarea dintr-o energie primară. Despre Bulbul
Kanda, este alimentat cu Prana Shakti în timpu
procesului de respirație. Tot acest proces al
respirației se desfășoară între două
puncte(doi poli). a). Polul exterior
corpului, numit dvadasanta și se află la 12
grosimi de deget față de vârful nasului. La acest pol
ajunge suflul Prana(care face procesul
expirației) care aduce din plămâni aerul rezidual.
La acest pol numit dvadasanta are loc
eliminarea aerului rezidual și
încărcarea suflu-i Prana cu aer proaspăt și cu
Prana Shakti. După încărcare Prana este trasă
înapoi în corp pănă în spațiul inter-cardiac(unde
își are sediul) de suflul udana(care are
sediul în Muladhara). Acest proces are loc
automat și este asemănător cu alimentarea unui
consumator cu curent electric. Dacă scoatem din
priză ștecherul consumatorul se oprește(nu mai
funcționează). La fel și cu respirația, dacă
unul din cele două sufluri, prana sau
apana se rup, funcționarea corpului
dumneavoastră se oprește(moare). În acest fel spunem
noi în yoga„prana este baza vieți”. b). Polul
interior vibrator se află în spațiul intre-cardiac
și aici este adusă Prana Shakti care își continuă
drumul prin învelișul de pranayama până în Bulbul
Kanda, unde este și depozitată. Referitor la
spațiul intre-cardiac(inima) are o frecvență de
vibrații de 70 de bătăi/minut care este și
frecvența de vibrație a lui dvadasanta.
Putem să avem frecvență de vibrație a inimi,
hipo(-) sau hiper(+) peste cele 70
de bătăi/minut. Se știe din electricitate
sau electronică că între două etaje de
radiofrecvență ca să existe un transfer
maxim de energie,
de la unul la altul, cele două
etaje trebuiesc să fie cuplate prin fenomenul
de rezonanță. Acest lucru se vede cel mai bine în așa
numita curbă numită clopotul lui Gauss. Să luăm un
exemplu care este funcționarea radioului. Se știe că pentru
acordarea pe frecvența emițătorului, a radioului
nostru, noi trebuie să rotim un buton, care are atașat
în carcasă un condensator variabil. Dacă vom roti
butonul în punctul unde prindem cel mai bine
postul, spunem că în acel punct avem un transfer
maxim de energie și corespunde punctului maxim de pe
curba lui Gauss. La valoare de 0,707(fiind valoarea
sinusului în acel punct) din ordonată, rezonanța se
pierde și nu mai prindeți postul. Să revenim acum la
cei doi polii ai noștri,
spațiul inter-cardiac(inima) și dvadasanta,
această rezonanță este puțin deosebită, pentru că
frecvența de vibrație de 70 bătăi/minut, este vibrația
primordială a Mari Zeițe Kundalini în exteriorul
dumneavoastră(eu când am mai vorbit despre
acest lucru i-am zis Para Shakti). Acum
dacă spațiu intre-cardiac al dumneavoastră
nu are vibrația de 70 bătăi/minut vă rog să urmați
un tratament și după aceia urmați celelalte
procedee yoghine pentru consolidare.
Tipul
traseului. |
Explicații
în legătură cu trasee-le energetice în chakre,
organe, corpul subtil și corpul
grosier. |
Generalități |
În
acest caz am arătat cum funcționează primul fir,
cel care alimentează cu Prana Shakti, Bulbul
Kanda și după câte ați observat se
deosebește de tot ce e cunoașterea umană.
Mai mul au rămas ne-lămurite cum se face în
mod practic procesele subtile în cei doi poli,
nu am arătat că acea cunoaștere depășește gândirea
umană
|
„Traseul
de alimentare a
organelor”.Acest
traseu este trase-ul principal. |
Am
arătat în la începutul lecției că de la Bulbul Kanda
pleacă în jur de 360000 de canale subtile,
pe care noi le-am grupat în 4 Curele Pranice pentru
a ușura lucrul cu ele. Și în acest
caz avem: a).„Cureaua Pranică
Numărul 1”,
care
alimentează organele din față, pe
partea dreaptă și spate partea stângă, b).„Cureaua
Pranică Numărul 2”,
care
alimentează organele din spate, pe
partea dreaptă și față partea stângă, c). la
piciorul drept„Cureaua
Pranică Numărul 3,”
iar
la piciorul stâng„Cureaua
Pranică Numărul 4”.
Pe
acest traseu de alimentare noi
vom stimula prin masaj de
dispersie
și tonifiere
toate
punctele de presopunctură,
pentru a elimina energia
perversă
care blochează meridianele
în punctele respective.
Deci pe trasee-le de alimentare
nu avem Prană Reziduală ci
numai„Prana Shakti Pură”,
iar cea care blochează
este întotdeauna energia perversă.
|
Toată
această mișcare a Pranei Shakti în chakre, organele corpului
subtil și grosier noi o vom numi „traseu de
creație a Pranei Shakti”. |
Avem
structura subtilă a celor 7
chakre, cu
toate
programele subtile de comandă,
care sunt puse
în mișcare(rotite)
de Prana Shakti.
Deci în chakre există
programe subtile,
care elaborează în prima fază
structura fizică a organul respectiv,
în faza
a doua
pun în funcție organul
respectiv, în faza
a treia asigură corect
funcționarea organului respectiv,
iar în faza a patra
asigură coordonarea tuturor
proceselor fiziologice din
organul respectiv(în
plan fizic, noi spunem că aceste funcții le face sistemul
nervos periferic). Pentru ca
acest corp subtil să
funcționeze în mod armonios
și coordonat,
dintr-un„centru de comandă”,
avem în acest sens„Ajna
chakra” care îndeplinește
această funcție(care
este sistemul nervos central
din corpul dumneavoastră).
Mai avem încă un super-centru,
care este„Sahasrara”
și face o coordonare
pe un plan superior a
chakre-lor. Și în plus face
legătura
între corpul dumneavoastră
subtil și
planul subtil a lui Tati
Shiva.
O să spuneți
că nu e așa,
am să vă dau un
exemplu,
prin ani 1985-1990, am circulat la
servici cu tramvaiul.
Și în acest tramvai
era o aglomerație foarte
mare,
eram înghesuiți unul în
celălalt. Primul aspect, nu se
găseau locuri pe scaune
și îmi alegeam locul lângă
persoane
care să aibă un chip frumos,
un corp subtil
plăcut
și armonios,
dacă se poate
să nu pută.
Totuși existau perioade
când nimeream lângă
oameni care
le puțea foarte tare corpul
și în acest caz îmi
întorceam
capul într-o parte.
Al doilea aspect,
eu în acest caz mă sprijineam
cu mâinile de spatele scaunului,
deci aveam sprijin. Dar
cei înalți stăteau pe
mijlocul culoarului și se
țineau cu mâna de bara de
sus, în acest caz eu
simțeam
cum
mi-se taie legătura cu planul subtil a lui Tati
Shiva.
Cum simțeam eu acest lucru,
în anul 1985
eram totuși un yoghin superior
și orice modificare
se producea în mine o simțeam.
Să luăm un exemplu cu baltă
mică cu peștii,
eu eram pescar în copilărie
și ca să prind peștii
din baltă, tulburam
puternic apa. În acest mod
aerul și
Prana Shakti se împuținează
în baltă și peștii
ies cu capul afară din apă
ca să respire,
iar eu introduceam o pălărie
sub ei și îi
prindeam. Mai este un aspect
cu peștele,
eu puneam peștele pe
malul apei
și el făcea mișcări de
zvârcolire până ajungea
în apă.
Din exemplu cu peștii,
ne dăm seama că cineva
îl obliga
pe pește,
ca să facă alimentarea cu aer
și mișcările
de zvârcolire,
aceasta fiind de fapt Prana
Shakti din corpul peștelui.
Iar acum v-am introdus o nouă super-comandă
care se efectuează în
Sahasrara.
În cazul meu eu îmi
roteam capul într-o parte
ca să intru în cuplaj cu
planul subtil
a lui Tati Shiva. În cazul
că eu nu făceam acest lucru,
eu pierdeam din acest
cuplaj(prin rezonanță),
care probabil ar
fi fost de 0,707 din valoarea
maximă și eu
simțeam acest lucru.
Deci Sahasrara coordonează
în corpul dumneavoastră toată
funcționarea sincronă a
tuturor programelor subtile.
Eu vă recomand ca
să nu stați
cu capul(Sahasrara) sub
mâna unei persoane, vedeți
ce vi se întâmplă. Toate
aceste trasee
de creație
a Pranei Shakti se
pot bloca.
Iar
noi vom
stimula prin masaj
de dispersie
și tonifiere,
acele
puncte
de presopunctură care
se află acolo,
pentru a elimina energia
perversă(negativități)
care blochează meridianele
în punctele respective.
Deci pe trasee-le
de creație a Pranei Shakti
nu avem Prană Reziduală
ci numai„Prana Shakti Pură”,
iar cea care blochează
este întotdeauna energia
perversă.
|
Traseul
de eliminare a Pranei Reziduale. Îl
vom numi „Traseul secundar”. |
După
ce și-a îndeplinit munca Prana Shakti își pierde
din conștiință și energie și
devine un rezidiu pentru chakre și
organele dumneavoastră(ceva toxic).
În acest caz ea trebuie eliminată din corpul subtil
al dumneavoastră. Eliminarea Pranei Reziduale
din corpul dumneavoastră se face pe canale
subtile(meridiane) concepute în acest scop.
Pe acest meridiane se găsesc puncte de
presupunctură, care prin radiație
elimină Prana Reziduală în atmosferă.
De aici Prana Reziduală se transformă
în„eter” și așa cum am spus la Vishudha
chakra că eterul este cel care susține
viața și este mediul de propagare a
sunetului(sab
da). Dacă aceste puncte de
presopunctură se blochează se produce o
acumulare de Prana Reziduală în chakra și organul
respectiv, care după un anumit nivel de
acumulare va genera multiple boli. În acest
sens ce am spus eu, că noi vom practica
procedee-le yoghine pe care le-am propus
eu în cadrul asane-lor pentru organul
și chakra respectivă. Dacă
blocajul va fi mult mai puternic, vom
folosi pentru deblocare, cele două procedee
principale din presopunctură(dispersia și
tonifierea). În acest caz spunem noi că pe
trasee-le de eliminare nu avem decât Prana
Reziduală și energie perversă. În acest
caz vom avea de lămurit, cum ducem
cele două baloane a lui Ajna chakra, pe
canalele Ida și Pingala, până în tălpile
picioarelor și de aici radiate în atmosferă.
Vom avea de lămurit care sunt punctele de
blocaj pe aceste două canale
și modul cum le deblocăm. |
|
Yoghin Vasile Ivașca, preotul Gherlan(fratele străbunici) și diferite imagini din biserica din Josani.
|
|
Yoghin Vasile Ivașca în diferite procedee yoghine.
|
Yoghin Vasile Ivașca între Tati Shiva, Marii Zeii și Zeițe.
|
|